Live

Performanță nemaiîntâlnită în ultimii ani în sportul românesc

Data publicării:

Voleibalistele de la Alba Blaj au făcut un meci incredibil în semifinalele Ligii Campionilor. Au trecut cu 3 la 1 la seturi de Galatasaray, iar duminică vor juca pentru trofeu împotriva lui VakifBank Istanbul. Partida începe la ora 19:00 și este transmisă în direct la Digi Sport 2.

Echipa feminină de volei Volei Alba Blaj s-a calificat sâmbătă, în premieră, la Turneul Final Four de la Bucureşti, în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în semifinale formaţia turcă Galatasaray Istanbul, cu scorul de 3-1. Adversara din finală, VakifBank Istanbul, este deţinătoarea trofeului.

În prima semifinală a zilei, VakifBank Istanbul a învins pe Imoco Volley Conegliano, cu scorul de 3-2 (25-22, 25-21, 17-25, 15-25, 16-14), iar în cea de-a doua, Volei Alba Blaj a învins pe Galatasaray Istanbul, scor 3-1 (23-25, 25-17, 25-22, 25-22), scrie News.ro.

Partida s-a încheiat în uralele fanilor din Sala Polivalentă, care au scandat minute în şir „România, România”.

Voleibalistele antrenate de Darko Zakoc au pierdut primul set, dar au revenit incredibil și nu au mai putut fi oprite. Turcoaicele, care au mai jucat în Final Four și în urmă cu cinci ani, au fost depășite clar. Albă Blaj a câștigat următoarele două seturi. A continuat să mențină ritmul ridicat şi a avut opt mingi de meci. Chiar dacă Galata le-a dat emoții fanilor din tribună, româncele au reușit să închidă confruntarea și să se califice în finală.

Detalii de la desfășurarea partidei, aici.

Astfel, duminică se vor disputa finalele pentru medalii, între învinsele Imoco Volley Conegliano - Galatasaray, pentru bronz (ora 16.00), respectiv pentru trofeul Ligii Campionilor, între VakifBank Istanbul şi Volei Alba Blaj (19.00).

Meciul care poate aduce primul triumf pentru voleiul feminin românesc în Champions League va fi transmis în direct de Digi Sport 2, duminică, de la ora 19:00. 

La Turneul Final Four de la Bucureşti asistă mai multe personalităţi din voleiul european, plus foste glorii ale voleiului românesc, între care şi Cristina Pârv, căpitan al naţionalei timp de mulţi ani, care a sosit din Brazilia pentru eveniment, în calitate de ambasador al FR Volei.

Volei Alba Blaj s-a calificat direct la Turneul Final Four datorită faptului că este gazdă, iar celelalte participante au trecut şi prin faza Play-off 6 pentru accederea în ultimul act de la Bucureşti.

În 2017, Liga Campionilor a revenit echipei turce VakifBank Istanbul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O voleibalistă din Puerto Rico a fost găsită moartă în apartamentul său din Turcia, la doar 28 de ani

Naționala de volei masculin a României va juca la Campionatul Mondial după 43 de ani

"Tunarul Europei" a murit. Mircea Tutovan a fost unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc

"Vrem să devenim ținta glumelor tuturor?" Furie în China, după ce voleibalistele echipei naționale au jucat cu măști la Cupa Asiei

Partenerii noștri