Live

Cazul sportivei Alina Crăciun. MAE anunță că funcționarul de la Consulatul României din Catania a fost dat afară

Data actualizării: Data publicării:
Alina Crăciun Foto: captură TV

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a fost încheiat raportul de muncă cu un funcţionar de la Consulatul României la Catania, precizând că modul în care acesta a gestionat dialogul cu un cetăţean român a fost „condamnabil”, încălcând normele de conduită, informează Agerpres.

Precizările au fost făcute după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora sportiva Alina Crăciun, care joacă baschet la echipa Alma Baschet Patti, a cerut ajutor de la Consulatul României, în vederea repatrierii, dar i s-a spus să nu mai sune, deoarece figurează deja pe lista de aşteptare şi a fost îndemnată să apeleze la preşedintele Klaus Iohannis.

„Cu privire la situaţia unui cetăţean român care se află în Republica Italiană, cu scopul de a desfăşura activităţi sportive de performanţă şi care s-a adresat Consulatului României la Catania, MAE face următoarele precizări: comportamentul manifestat de către funcţionarul consular şi modul în care acesta a gestionat dialogul cu cetăţeanul român sunt condamnabile, reprezintă o încălcare a normelor de conduită şi a principiilor care ghidează activitatea Corpului diplomatic şi consular al României şi nu sunt reprezentative pentru modul în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României gestionează solicitările de asistenţă primite din partea cetăţenilor români”, se arată într-un comunicat de presă al MAE transmis luni.

Conform MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, raportul de muncă al funcţionarului în cauză, angajat pe plan local al Consulatului României la Catania, a fost încheiat, în conformitate cu dispoziţiile art. 8.1 lit. c din Convenţia civilă de prestări servicii nr.70/30.01.2020, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv a termenului de preaviz.

„MAE foloseşte acest prilej pentru a reitera importanţa protejării şi promovării drepturilor cetăţenilor români în străinătate ca unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Afacerilor Externe şi, implicit, ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României, cu atât mai mult în contextul actual. De asemenea, MAE manifestă preocupare constantă şi angajament pentru promovarea unui comportament etic în rândul angajaţilor săi, bazat pe respect, corectitudine, integritate şi dialog adecvat în relaţia cu cetăţenii români”, menţionează ministerul.

În ceea ce priveşte situaţia sportivei, care se află în Sicilia alături de partenerul său, turist, Ministerul Afacerilor Externe precizează că oficiul consular a intrat în dialog cu aceasta în cursul lunii martie şi i-a comunicat posibilităţile de repatriere, inclusiv informaţii cu privire la zborul organizat de autorităţile române la data de 25 martie.

„În plus, reprezentanţii consulatului au întreprins demersuri pe lângă diverse companii de transport rutier pentru a sprijini repatrierea pe cale rutieră a persoanei în cauză şi a partenerului acesteia, oferindu-se ca posibilă soluţie repatrierea cu prima cursă terestră preconizată pentru începutul lunii iunie. Totodată, cetăţeanul român a fost informat despre posibilitatea organizării unui nou zbor către Bucureşti şi care ar urma să plece de la Roma în perioada următoare. MAE menţionează că, în cadrul dialogului cu oficiul consular, persoana în cauză a precizat de fiecare dată că nu poate călători cu orice companie aeriană deoarece se deplasează însoţită de un animal de companie, care nu este acceptat, de regulă, pe orice zbor”, se mai arată în comunicat. 

Urmăriți în înregistrarea video de mai jos dialogul pe care Alina Crăciun l-a avut cu funcționara de la Consulat, precum și declarațiile sportivei făcute duminică la Digi24:

Angajată a Consulatului Român în Catania: „Deci, nu trebuie să sunați! În primul rând, nu trebuie să sunați! Da? Asta ar fi foarte drăguț din partea dumneavoastră, să nu sunați. Nu este obligat statul român să se ocupe de repatrierea aceasta!

Noi nu putem să scriem la guvernator și să spunem: „Domn'edați-ne o cursă acuma repede, că avem niște cetățeni pe care trebuie să-i ducem. Deci, nu se poate! Deci, nu știu, scrieți la domnul Iohannis! Spuneți: Domn'e, suntem blocați aici, nu se poate statul român să ne lase așa de izbeliște! Vă rugăm, faceți ceva! Trimiteți un charter, trimiteți o cursă specială, nu știu!”

Alina Crăciun, sportivă româncă în Italia: „Suntem într-o situație de criză, rămânem fără bani. Încercăm să apelăm la ajutorul statului, dar nu primim nicio informație concretă, ce se întâmplă cu noi, cum putem reveni în țară. Am achiziționat mai multe bilete de avion, toate s-au anulat. În momentul de față cei de la club pun presiuni foarte mari pe mine pentru a părăsi locația unde stau și țara, fără să mă mai ajute în vreun fel. Mă șicanează. Suntem într-o situație foarte critică. Nu se știe mâine ce se întâmplă cu noi, putem rămâne fără acoperiș în orice moment, putem rămâne pe stradă. Nu se mai poate sta aici!”

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Partenerii noștri