Șoferul care a lovit intenționat cu mașina un bărbat în Slatina a fost reținut. Victima a suferit răni grave
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care ar fi lovit intenţionat cu maşina, pe o stradă din municipiul Slatina, un alt bărbat, a fost reţinut de procurori şi va fi prezentat duminică instanţei cu propunere de arestare preventivă, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Incidentul a avut loc sâmbătă, pe strada Ionaşcu din municipiul Slatina, în contextul unui conflict mai vechi, iar victima a suferit răni grave ce necesită peste 100 de zile pentru vindecare.
Anchetatorii au stabilit că victima coborâse dintr-un autoturism, în trafic, atunci când a fost lovit, târât până pe trotuar şi călcat de un alt autoturism, scrie Agerpres.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, "în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numitul D. R.- C., în vârstă de 30 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism marca BMW (...), pe fondul unui conflict mai vechi, a lovit cu intenţie, cu autoturismul, pe victima D. C.- L., în vârstă de 30 de ani, din municipiul Slatina, care, în calitate de conducător auto, coborâse din autoturismul marca Citroen (...), după care numitul D. R.- C a târât victima de pe partea carosabilă, până pe trotuar, călcându-l cu roţile autoturismului, provocându-i leziuni traumatice care necesită 100-120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare".
Fosta concubină a bărbatului agresat se afla în maşina în care l-a lovit şi avea ordin protecţie împotriva acestuia.
"În autoturismul marca BMW se afla, în calitate de pasager şi numita M. L. F., de 23 de ani, fosta concubină a victimei D. C.- L., împotriva acestuia din urmă fiind emis ordin de protecţie provizoriu de către Judecătoria Balş, în perioada 05.12.2023 - 05.03.2024 - măsuri: interzicerea oricărui contact cu victima şi obligaţia păstrării unei distanţe faţă de M. L. F", a menţionat sursa citată.
Bărbatul agresat a suferit politraumatisme (multiple fracturi de bazin) şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, în urma concluziilor preliminare emise medicul legist reieşind că necesită pentru vindecare între 100 şi 120 de zile de îngrijiri medicale dacă nu apar complicaţii.
Tânărul aflat la volanul maşinii care a lovit victima a fost reţinut şi duminică va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, el fiind inculpat pentru tentativă de omor.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News