Live

Sirenele au sunat în toată ţara în această dimineaţă. IGSU a verificat echipamentele de avertizare a populaţiei

Data actualizării: Data publicării:
Sirenele vor fi testate miercuri între orele 10:00 și 11:00. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Echipamentele de avertizare a populaţiei au fost testate în toată ţara, astăzi, între orele 10:00 şi 11:00, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă care a reluat seria de exerciţii "Miercurea alarmelor", informează Agerpres.

Pe timpul simulărilor au fost verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei şi cei din judeţele ţării au auzit semnalul "alarmă la dezastre", compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

IGSU a amintit că este vorba doar de un test şi le-a ecomandat cetăţenilor să rămână calmi.

Care este rolul sirenelor

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, precizează IGSU.

Cel mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

De asemenea, sistemul de înştiinţare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă.

Această metodă destinată protecţiei populaţiei civile poate fi utilizată şi pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificaţii sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

În cazul unor situaţii reale, mai multe informaţii vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicaţiei DSU şi alte surse ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, precum şi posturi radio şi TV.

Câte sirene există în țară

La nivelul anului 2022 alarmarea populaţiei se realiza cu 7.539 de sirene de diferite puteri.

Conform IGSU, situaţia privind acţionarea sirenelor de alarmare publică se prezintă astfel:

* în sistem centralizat: 3.070 de sirene de la nivel judeţean, municipal, orăşenesc şi local (40,72%);

* în sistem necentralizat (local de la panourile de comandă): 4.469 de sirene (59,27%).

"Rezilienţa comunităţii pentru a depăşi urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităţilor responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populaţia civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătăţire a capacităţii de reacţie a unui stat în faţa provocărilor", subliniază IGSU.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai multe cisterne au luat foc într-o parcare din localitatea 2 Mai. A fost emis un mesaj RO-ALERT

Un marfar încărcat cu benzină a deraiat, în Mehedinți. Arafat: „Este o intervenție dificilă, cu risc de explozie”

Rusia și-a testat sirenele de raid aerian și întregul sistem național de alertă pentru prima oară în toată țara

Peste 6.000 de oameni au fost evacuați din calea apelor. Circulația maritimă, fluvială e suspendată. Ciolacu: S-a acționat ca la carte

Partenerii noștri