Șefa firmei pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv a fost găsită moartă
Daniela Niță, șefa firmei pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv, a fost găsită moartă în locuința sa. Femeia primise cea mai mare pedeapsă în primă instanță, de 12 ani și 8 luni. La finalul lunii septembrie urmează să fie dată decizia finală în dosarul Colectiv.
Arafat, după acuzațiile lui Piedone despre ambulanțele private de la Colectiv
8 ani de la tragedia de la Colectiv și nicio schimbare
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 30 octombrie
Piedone, ieșit din închisoare: „Piedone n-o muritu, doar puțin s-o odihnitu”
Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Concluzii după întâlnirea comisiei pentru controlul SIE cu directorul Gabriel Vlase
Cum a decis Nicușor Dan să intre în cursa pentru Cotroceni
Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”
Polițiștii Direcției Generală de Poliţie a Municipiului București au fost sesizați cu privire la faptul că într-un apartament din sectorul 5 a fost găsită decedată o femeie de 44 de ani.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că femeia este Daniela Niță, administratorul firmei care a organizat show-ul pirotehnic în urma căruia s-a produs tragedia de la Colectiv.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
Până la acest moment nu se cunoaște cauza morții. Nu au fost găsite urme de violență pe trupul femeii.
Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Ce s-a întâmplat în clubul „Colectiv”
Cea mai mare tragedie colectivă din România ultimelor decenii s-a produs în toamna anului 2015. Un club improvizat într-o fostă fabrică din București a luat foc din cauza artificiilor aprinse în timpul unui concert rock. Scânteile au atins buretele folosit la antifonare, care nu era tratat să reziste la foc. 153 de secunde a durat incendiul, suficient cât unii spectatori să moară pe loc, alții să se calce în picioare spre ieșirea subdimensionată și alții să fie grav afectați de flăcări și fum.
La 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv avea loc concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care își lansa un nou album. Sute de fani au intrat în încăpere printr-un container, o improvizație în care zeci de persoane aveau să rămână blocate după izbucnirea flăcărilor în încercarea de a se salva. În momentul în care scânteile de la niște artificii au aprins materialul izolator al încăperii, cei din club s-au grăbit să iasă afară, dar când au deschis ușile, a intrat oxigenul, care a alimentat flăcările și acestea au cuprins întreaga încăpere ca o explozie. 153 de secunde a durat incendiul, suficient pentru ca destinul a sute, chiar mii de persoane să fie schimbat.
65 de oameni au murit, iar alte sute de persoane au fost rănite. Unii dintre ei primesc în continuare tratament pentru a-și relua, pe cât se poate, viața.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News