Șefa Colegiului Medicilor Bucureşti: Oamenii trebuie să afle tot adevărul în cazul morților suspecte de la spitalul Sf. Pantelimon
Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, a declarat, sâmbătă, că situaţia morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon trebuie lămurită cât mai curând, iar rudele pacienţilor şi opinia publică trebuie să afle tot adevărul, potrivit News.ro.
„Opinia publică trebuie să cunoască tot adevărul în cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, aşa cum este firesc în orice altă situaţie. Familiile pacienţilor trebuie şi vor afla adevărul şi întreaga situaţie trebuie să se lămurească”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti.
Cătălina Poiană afirmă că „avem foarte mulţi medici profesionişti desăvârşiţi”.
„Avem colegi medici recunoscuţi la nivel internaţional, avem «buni medici» şi din acest motiv situaţia nu trebuie să se interpreteze, ci trebuie clarificată şi nu trebuie să se aducă un minus la nivel de încredere şi al percepţiei raportat la menirea de a fi medic, un minus pentru profesioniştii din domeniul medical în ansamblu. Medicul este profesionistul care protejează sănătatea şi salvează vieţi”, a mai scris Cătălina Poiană.
Aceasta precizează că doreşte ca verificările să fie încheiate cât mai curând.
„În conformitate cu atribuţiile şi competenţele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti în acest caz, ca anchetă, îmi doresc să fie cât mai rapid încheiate verificările şi prezentat onest rezultatul cercetării către public. Transparenţă totală în orice situaţie, precum şi comunicarea rapidă a rezultatelor în acest caz tulburător, având în vedere informaţiile care au apărut public, sunt esenţiale pentru ca încrederea pacient-medic să nu se deterioreze”, a mai transmis preşedintele organizaţiei profesionale a medicilor din Bucureşti.
Cătălina Poiană face, însă, un apel la pacienţi: „Vă rog însă să credeţi în continuare în medicii care îşi respectă titulatura de MEDIC, în marea lor majoritate medicii îşi exercită profesia corect şi profesionist”.
Citește și: Procurorii au deschis dosar pentru omor la Spitalul „Sf. Pantelimon”
Mai multe autorităţi au deschis anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon, după acuzaţii potrivit cărora mai mulţi pacienţi au decedat, în doar câteva zile, în Secţia ATI, din cauza reducerii unui medicament.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News