Live

Un vechi oraș mayaș a fost descoperit în jungla din sudul Mexicului. Ce spun cercetătorii

Data publicării:
Un vechi oraș mayaș necunoscut până acum a fost descoperit în jungla din sudul Mexicului. FOTO: Profimedia Images

Un vechi oraș mayaș necunoscut până acum a fost descoperit în jungla din sudul Mexicului, a anunțat marți institutul de antropologie din această țară, adăugând că a fost probabil un centru important în urmă cu peste o mie de ani, potrivit Reuters.

Orașul include clădiri mari, asemănătoare unor piramide, coloane de piatră, trei piețe cu „clădiri impunătoare” și alte structuri dispuse în cercuri aproape concentrice, a precizat institutul INAH.

INAH a declarat că orașul, pe care l-a numit Ocomtun - care înseamnă „coloană de piatră” în limba mayașă yucatecă - ar fi fost un centru important pentru regiunea  între 250 și 1000 d.Hr.

Acesta se află în situl arheologic Balamku din Peninsula Yucatan și a fost descoperit în timpul unei cercetări a unei întinderi de junglă neexplorate în mare parte, mai mare decât Luxemburgul. Căutările au avut loc între lunile martie și iunie, folosind tehnologia de cartografiere aeriană cu laser (LiDAR).

Civilizația mayașă, cunoscută pentru calendarele sale matematice avansate, se întindea în sud-estul Mexicului și în unele părți ale Americii Centrale. Un colaps politic generalizat a dus la declinul acesteia cu secole înainte de sosirea conchistadorilor spanioli, ale căror campanii militare au dus la căderea ultimei fortărețe la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Situl Ocomtun are o zonă centrală, situată pe un teren înalt, înconjurată de zone umede extinse, care include mai multe structuri asemănătoare unor piramide de până la 15 metri înălțime, a declarat arheologul principal Ivan Sprajc într-un comunicat.

Sprajc a declarat că echipa sa a găsit, de asemenea, altare centrale într-o zonă mai apropiată de râul La Riguena, care ar fi putut fi concepute pentru ritualuri comunitare, deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege popoarele care au trăit acolo.

Este posibil ca situl să fi intrat în declin în jurul anilor 800 - 1000 d.Hr., judecând după materialele extrase din clădiri, a spus el, adăugând că acest lucru reflectă probabil „schimbările ideologice și demografice” care au dus la prăbușirea societăților mayașe din acea regiune.oras

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Refugiat, în tabăra din Tijuana, Mexic: „Am început să mă învârt în jurul unor oameni nepotriviți. Știi cum e. Am fost tras pe dreapta”

Congresul SUA nu mai poate contesta tarifele impuse de Trump Canadei și Mexicului, după o măsură adoptată de Camera Reprezentanților

Trump trimite noi sute de soldați la granița cu Mexic. La cât se ridică numărul total al militarilor care păzesc frontiera

Reportaj într-o tabără de refugiați din Tijuana, Mexic, locul în care, pentru prima oară, o lume mai bună este made in Romania

Partenerii noștri