Live

Pe cine va trimite NASA spre Lună. Procesul de selecție este un mister chiar și pentru astronauți (CNN)

Data publicării:
Misiunea Artemis II va deschide calea pentru Artemis III, programată pentru 2025, atunci când NASA plănuiește să trimită din nou oameni pe Lună. Foto: Profimedia Images

În primăvara anului acesta, NASA va face unul dintre cele mai importante anunțuri din istoria sa când îi va desemna pe cei patru astronauți care vor zbura până la Lună la peste 50 de ani de la aselenizarea ultimului echipaj uman, informează CNN.

Programat pentru lansare în 2024, Artemis II va fi prima misiune cu echipaj a programului NASA care va intra pe orbita Lunii, aventurându-se în spațiu mai departe decât orice alt om de la programul Apollo și până în prezent.

Misiunea va deschide calea pentru Artemis III, programată pentru 2025, atunci când NASA plănuiește să trimită din nou oameni pe suprafața Lunii. Astronauții vor zbura cu cea mai puternică navă spațială construită vreodată – până atunci, NASA va cheltui pentru întreg programul Artemis aproape 100 de miliarde de dolari.

În ciuda publicității care s-a creat în jurul misiunii Artemis II, procesul de selecție a echipajului este unul atât de secret încât reprezintă un mister chiar și pentru mulți oameni care lucrează la NASA.

În capul listei de candidați pentru primul echipaj Artemis a tuturor cunoscătorilor se află Reid Wiseman (în poză), un veteran decorat al aviației navale și pilot de teste în vârstă de 47 de ani care a fost selectat să fie astronaut NASA în 2009. Foto: Profimedia Images

În afară de naționalitățile celor patru astronauți – trei americani și un canadian – NASA nu a publicat niciun alt detaliu despre identitatea astronauților și procesul de decizie.

Prin realizarea a zeci de interviuri cu oficiali NASA și astronauți retrași din activitate sau încă activi, CNN a obținut informații exclusive despre felul în care va fi ales echipajul și despre lista candidaților.

Cine decide ce astronauți vor ajunge din nou la Lună

Toți cunoscătorii îl au în capul listei de candidați pentru primul echipaj Artemis pe Reid Wiseman, un veteran decorat al aviației navale și pilot de teste în vârstă de 47 de ani care a fost selectat să fie astronaut NASA în 2009.

Wiseman a demisionat din funcția de șef al biroului de astronauți în luna noiembrie – un job de altfel prestigios, dar care prezintă o problemă majoră: șeful nu are dreptul să iasă în spațiu.

„Să fii șef este un job nasol, urât”, a spus fostul astronaut NASA Garrett Reisman. „Nimeni nu îl vrea, mai ales acum.”

Fără dar și poate, cel mai bun loc acum este la bordul rachetei care va lansa Artemis II – o misiune foarte importantă și de mare vizibilitate care va trimite patru astronauți într-o călătorie de aproximativ 10 zile în jurul Lunii și înapoi.

Wiseman a luat decizia de a extinde lista de candidați eligibili pentru a lua parte la misiunea Artemis II de la grupul de bază format din 18 astronauți la toți cei 41 de astronauți NASA în activitate.

Astronautul Victor Glover a realizat primul său zbor spațial în 2021 la bordul navei Crew Dragon a SpaceX, după ce a petrecut aproape șase luni pe Stația Spațială Internațională. Foto: Profimedia Images

Procesul de formare a echipei potrivite pentru misiunile în spațiu a fost întotdeauna unul misterios, încă din anii '50, atunci când NASA desemna primii astronauți pentru misiunile Mercury.

Chiar dacă criteriile s-au schimbat, procesul rămâne incredibil de secret. Decizia finală rămâne în mâinile a trei persoane de la Centrul Spațial Johnson al NASA din Houston (JSC), acolo unde fiecare astronaut american a locuit și s-a antrenat începând din 1961.

Astronautul-șef Drew Feustel, care este și adjunctul lui Wiseman, îi va prezenta recomandarea inițială șefului Directoratului Operațiunilor de Zbor, Norm Knight, și apoi directorului JSC, Vanessa Wyche, care trebuie să aprobe desemnarea celor patru candidați finali.

Deslușirea misterului care învăluie procesul de decizie este o sarcină la fel de complexă ca zborul în sine. „Până în ziua de azi, a rămas o zonă întunecată”, a explicat fostul astronaut NASA, Mike Mullane. „Este terra incognita. Nimeni nu știe! Cel puțin în era noastră nu știau.”

Cine sunt candidații principali pentru misiunea până la Lună

Mai mult de 10 astronauți și oficiali NASA anticipează că echipajul Artemis II va fi format din cel puțin doi piloți de teste din pricina faptului că este prima misiune cu echipaj uman care va ajunge la Lună de la programul Apollo.

„Doar să ai curajul să mergi acolo și să fii printre primii și să accepți asta necesită pricepere și experiență și maturitate”, a spus Reisman. „Mergem dincolo de orbita terestră joasă pentru prima dată după foarte mult timp în doar cel de-al doilea zbor cu acest vehicul.”

În afară de Wiseman, printre candidații de top se numără și Victor Glover, un aviator naval de 46 de ani care s-a întors pe Pământ după primul său zbor spațial în 2021 la bordul navei Crew Dragon a SpaceX și după ce a petrecut aproape șase luni în Stația Spațială Internațională.

Candidații de top ai NASA pentru misiunea Artemis II: (de la stânga la dreapta, de sus în jos) Randy Bresnik, Victor Glover, Jeremy Hansen, Christina Koch, Anne McClain, Jessica Meir, Stephanie Wilson and Reid Wiseman. Colaj foto: NASA

Randy Bresnik, în vârstă de 55 de ani, este și el un aviator naval și pilot de teste care a participat în misiuni de luptă în timpul războiului din Irak. A zburat de două ori pe Stația Spațială Internațională: o dată la bordul Space Shuttle, altădată cu o rachetă Soiuz.

Printre cele patru femei care s-ar putea regăsi în echipajul misiunii Artemis II se numără și Christina Koch și Jessica Meir, care au făcut istorie în 2019 făcând parte din prima echipă de astronauți exclusiv feminină care a luat parte la activități extravehiculare (denumite și ieșiri în spațiu sau „spacewalks”, în engleză).

Koch, veterana de 43 de ani, deține și recordul pentru cel mai lung zbor spațial pentru o femeie astronaut, petrecând în total 328 de zile în spațiu.

Un proces la fel de necunoscut pentru noi precum era materia întunecată pentru astrofizicieni

Toți cei opt astronauți de pe lista candidaților de top întocmită de CNN sunt oameni foarte calificați și aflați în vârful carierei. Uneori, însă, factorul decisiv poate fi frustrant de nesemnificativ.

„Problema este că poate fi influențat de lucruri triviale, precum mărimea costumului de astronaut pe care îl porți”, a explicat Reisman. „Dacă nu există decât M și L și tu porți XL, ai încurcat-o. Nu vei fi selectat pentru misiune.”

Lansarea misiunii Artemis I. NASA va cheltui pentru întreg programul Artemis aproape 100 de miliarde de dolari. Foto: Profimedia Images

„Pot fi niște lucruri mici și nebunești care determină cum va arăta totul și nu este întotdeauna cel mai echitabil sau transparent proces”, a povestit Reisman.

În mod normal, NASA încearcă să formeze un echipaj cât mai diversificat din punct de vedere profesional – începători și veterani, piloți militari și oameni de știință, precum doctori, ingineri, astrofizicieni, biologi și geologi.

Pe cât de secret este acum, procesul de selecție al astronauților era unul încă și mai confuz în trecut. Amintindu-și de perioada de început a programului Space Shuttle, atunci când pentru prima și singura dată în istoria NASA un non-astronaut a deținut controlul total asupra cui zboară în spațiu și cui rămâne pe Pământ, Mullane a spus: „Totul despre cel mai important aspect al carierei noastre – misiunile în spațiu – era la fel de necunoscut pentru noi precum era materia întunecată a spațiului pentru astrofizicieni.”

Pentru cei care nu sunt aleși, Artemis nu reprezintă singura miză. Astronauții NASA se antrenează și zboară spre Stația Spațială Internațională pe rachete Crew Dragon de la SpaceX și Soiuz. A treia opțiune, Starliner de la Boeing, este programată să transporte astronauți în spațiu pentru prima oară primăvara următoare.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

Partenerii noștri