Live

Obsesia miliardarilor de a ajunge în spațiu

Data actualizării: Data publicării:
Miliardarul Jeff Bezos va zbura în spațiul, în cadrul primului zbor comercial al companiei Blue Origin. Foto: Profimedia Images

Anunţul că Jeff Bezos (Amazon) va călători în spaţiu cu primul echipaj al companiei Blue Origin scoate în evidenţă obsesia pe care unii miliardari o au de a porni în cucerirea spaţiului, o idee împărtăşită şi de Elon Musk (Tesla) sau de Richard Branson (Virgin).

Cel mai bogat om din lume, potrivit Forbes, a dezvăluit pe contul său de Instagram - la 15 zile după ce anunţase că renunţă la postul său de consilier delegat al Amazon - că va pleca în spaţiu pe 20 iulie împreună cu fratele său, Mark, şi o a treia persoană care va cumpăra locul prin licitaţie.

Va fi vorba de primul zbor comercial al companiei aerospaţiale pe care el însuşi a înfiinţat-o în septembrie 2000 - la şase ani după crearea Amazon - iar miliardarul american a explicat că încă de la cinci a visat să călătorească în spaţiu, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Un vis din copilărie

„Să vezi Pământul din spaţiu îţi schimbă relaţia ta cu planeta şi cu omenirea”, a asigurat Bezos, care la începutul anului şi-a dezvăluit planurile de a renunţa la postul său de maxim responsabil al Amazon şi de a-i ceda locul actualului şef al Amazon Web Services (AWS), Andy Jassy.

Astfel, a asigurat el, va avea mai mult timp pentru a se concentra pe iniţiative filantropice şi gestionarea companiei Blue Origin şi ziarului The Washington Post.

Capsula Blue Origin cu care va zbura în spațiu Jeff Bezos. Foto: Profimedia Images

Pasiunea lui Bezos pentru spaţiu este împărtăşită şi de Elon Musk, care, deşi este cunoscut pe plan internaţional pentru compania sa de construcţie de automobile electrice Tesla, a fondat anterior SpaceX, o companie privată ce are un contract cu NASA şi care anul trecut a transportat deja astronauţi în spaţiu.

Miliardarul sud-african care locuieşte în Texas este convins că viitorul omenirii este în afara Terrei şi că specia noastră va migra în spaţiu, după ce se va produce o extincţie masivă.

Un oraş pe Marte

„Alternativa este de a deveni o civilizaţie care să plece în spaţiu şi o specie care să trăiască pe diferite planete. Sper că sunteţi de acord cu mine că este metoda corectă de a proceda”, a spus Musk la o conferinţă desfăşurată în 2016 în Mexic.

Miliardarul şi-a exprimat totodată dorinţa de a întemeia un oraş pe Marte cu un milion de locuitori până în 2050, iar SpaceX lucrează deja la un prototip de aeronavă pentru a-i putea transporta pe viitorii „marţieni” în cosmos.

Colonie umană pe Marte. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Deşi compania sa este cea care a obţinut cele mai mari succese şi notorietate în industria spaţială, Musk nu a fost deocamdată pasagerul vreunei călătorii spaţiale, astfel încât Bezos va fi primul care se va îmbarca spre o astfel de călătorie la 20 iulie.

Al treilea pe listă este Richard Branson, cofondator al conglomeratului britanic Virgin Group - cu o amplă prezenţă în transportul aerian şi în turism - şi care în 2004 a fondat Virgin Galactic, un subsidiar al cărui obiectiv este de a oferi călătorii comerciale în spaţiu.

Hoteluri şi zboruri interplanetare

Totuşi, miza lui Branson este oarecum diferită de cea al lui Bezos sau Musk, având în vedere că nu se bazează pe trimiterea de rachete care părăsesc suprafaţa terestră pe verticală, având ca destinaţie Staţia Spaţială Internaţională, Luna sau orice altă planetă.

Nava Virgin Galactic . Foto: Profimedia Images

Virgin Galactic, în schimb, foloseşte o aeronavă de propulsie (similară cu două avioane unite între ele prin aripă) care ridică nava până la o anumită înălţime iar apoi îi dă drumul, astfel încât să planeze şi să folosească propriul motor pentru a ajunge şi mai sus.

Asemeni lui Bezos sau Musk, Branson are propriul vis ce constă în călătorii spaţiale la viteze foarte mari, având ca destinaţie hoteluri construite pe alte planete.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum ar putea Giorgia Meloni să fie puntea pentru prăpastia dintre Trump și Europa

„Lipseşte ceva din ceea ce cunoaştem despre univers”. Ce arată datele obținute de telescopul James Webb

Donald Trump o laudă pe Giorgia Meloni: „E fantastică”. Ce i-a răspuns premierul italian

Elon Musk vrea să aibă propriul oraș în sudul Texasului, pe care să-l facă „poarta de acces către Marte"

Partenerii noștri