Vulturul pescar care a zburat 7.000 km, din Finlanda până în Kenya, și când a ajuns la destinație a murit
Vulturul pescar, ajuns în Kenya din Finlanda după ce a zburat 6.948 de kilometri, a murit după ce organele interne i-au cedat ca urmare perioadei lungi de foamete îndurată în timpul lungului său voiaj, a precizat luni Serviciul de Conservare a Faunei (KWS) al acestei ţări africane, potrivit Agerpres.
Pasărea în vârstă de 4 ani, care a fost îngrijită de o echipă de veterinari ai KWS la un centru de recuperare din cartierul Karen, din Nairobi, a murit la sfârşitul săptămânii trecute. Autopsia a stabilit că decesul a intervenit după lunga perioadă de foamete care a dus la cedarea precipitată a organelor interne, notează KWS într-un comunicat.
Vulturul a aterizat săptămâna trecută luni în satul Usalu din comitatul Siaya (oeste), un teritoriu ce include o parte a lacului Victoria, cel mai mare din Africa, şi a fost observat de un localnic care a avertizat KWS.
Pasărea răpitoare a rămas prinsă într-o plasă de pescuit şi nu mai putea să zboare, potrivit KWS, care a precizat că vulturul era foarte deshidratat.
Vulturul sau uliganul pescar este o pasăre diurnă care se hrăneşte cu peşte şi poate atinge o anvergură a aripilor de 1,80 metri.
Ţara de provenienţă a vulturului cu penaj alb şi maro a fost descoperită după ce i-a fost găsit un inel pe unul dintre picioare, cu următoarea informaţie: 'Museum Zool, Helsinki Finland, www.ring.ac, M-68528'.
KWS a cerut autorităţilor din Siaya să întărească protejarea zonelor de pescuit de pe lacul Victoria, având în vedere că au fost observate mai multe păsări în zonele învecinate.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News