VIDEO. "Grădina Parisului", amenajată în apropiere de Timișoara
La puțin peste 50 de kilometri de Timișoara, într-o localitate departe de zgomotul orașului, un parc a devenit cunoscut după ce a fost reamenajat după modelul mult mai celebrelor parcuri de la Versailles sau Schonbrunn. Locul seamănă cu o adevărată "grădină a Parisului", cu alei armonios împletite și fântâni în care apa susură liniștitor.
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai
Copiii români de la țară, victimele sărăciei
Miniatura grădinii Parisului, cum mai este numit celebrul spațiu de la palatul Versailles, se află nu departe de Timișoara, într-o localitate cu mai puțin de 800 de suflete. Atrage privirile încă de la intrare, unde te întâmpină o poartă frumos sculptată în lemn.
Aleile parcului se împletesc cu verdele care domină parcul dar și cu trandafirii, care parcă se încăpățânează să nu lase ultimele petale să cadă. Inspirația în construcția lui vine din plimbările prin mult mai cunoscutul parc al palatului francez, dar și a celui din fața palatului Schonbrunn din Viena.
Cristian Stoi, primarul comunei Boldur: Am văzut Schonbrunn-ul în Viena, deci partea aceasta din spate este o miniatură, nu am pretenții prea mari față de ceea ce este acolo, dar este oarecum o copie cu 2 alei care se despart și cu o fântână în mijloc. Partea de la intrare este o alee lungă cu mulți pomi, așa este aproximativ Versaille-ul de lângă Paris.
Sute de trandafiri și plante perene dau un plus de mireasmă și serenitate locului.
Cristian Stoi, primarul comunei Boldur: Este zona pe care eu am încercat să copiez Schonbrunnul, cu cele 2 alei care se despart la un moment dat, cu zona de trandafiri, cu zona de pomi care se întind pe pământ. Mi se pare ceva super și pentru copii. Chiar ai unde să mergi cu un copil să se recreeze, mi se pare un lucru bun, e ceva fain, cum spunem noi. Am încercat să găsesc o variantă frumoasă, una în care să intri în parc, să ai o perspectivă, de volum, de imagine, după care să intri oarecum în lucrurile de detaliu, foarte multe plante, spații de joacă, plante verzi, veșnic verzi, o cascadă de piatră, pergole.
Pe cele aproape 3 hectare ale parcului, o pădure de duzi creează o oază de răcoare. Arborii parcă stau de strajă turistului care caută un loc de odihnă.
Laura Adamescu, referent în cadrul primăriei Boldur: Atrage, atrage foarte mulți vizitatori. Ce spun oamenii după ce pleacă de aici? E relaxant. Mergem în parc la Ohaba că ne relaxăm. Sunt încântați într-adevăr de parc, în totalitatea lui.
Localitatea Ohaba Forgaci, în care se află miniatura parcurilor de la Versailles sau Schonbrunn se află la 53 de kilometri de Timișoara spre Lugoj.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News