Live

„Viaţa de pe planeta Pământ este sub asediu”. Oamenii de știință spun că temperaturile sunt „complet anormale”

Data publicării:
Omenirea a făcut doar „progrese minime” în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images.

Un grup de oameni de știință a ajuns la concluzia că „temperaturile absolut anormale” pun viața de pe planeta Pământ „sub asediu”. Avertismentul a fost făcut marți, printr-un raport care analizează evenimentele meteorologice extreme din 2023 şi acţiunile umanităţii considerate insuficiente ca răspuns la acestea, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific BioScience, a examinat 35 de "semne vitale" la nivel planetar, inclusiv poluarea cu dioxid de carbon (CO2), consumul de energie şi carne pe cap de locuitor, defrişarea prin incendiu sau zilele cu căldură extremă. Un număr de 20 dintre aceşti indicatori au atins un nivel record în 2023, a constatat această coaliţie ştiinţifică internaţională.

Schimbările climatice înspăimântă oamenii de știință

"Într-adevăr, suntem şocaţi de ferocitatea evenimentelor meteorologice extreme din 2023. Am intrat pe un teritoriu neexplorat, care ne înspăimântă", a scris grupul de specialişti.

În timp ce 2023 este pe cale să devină cel mai călduros an înregistrat vreodată, regiuni întregi au fost afectate de valuri de căldură mortale, furtuni, inundaţii, uneori dezastrele înlănţuindu-se.

În ceea ce priveşte oceanele, temperaturile "sunt complet anormale" de luni de zile, fără ca oamenii de ştiinţă să poată explica pe deplin acest fenomen, a subliniat Johan Rockstrom, directorul Institutului din Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic (PIK).

Pentru aceşti oameni de ştiinţă, concluzia este clară: "viaţa de pe planeta Pământ este sub asediu".

Fiecare fracțiune de grad contează

Omenirea a făcut însă doar "progrese minime" în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră - concentraţiile ating niveluri record, iar subvenţiile pentru combustibilii fosili au crescut vertiginos.

"Trebuie să ne schimbăm perspectiva asupra urgenţei climatice, care nu mai este o problemă de mediu izolată, ci o ameninţare sistemică şi existenţială", se arată în raportul publicat cu o lună înainte de a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP 28) asupra climei, care va avea loc la Dubai.

Cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris - limitarea încălzirii la 1,5 grade Celsius comparativ cu valorile din era preindustrială - va trebui măsurat pe mai mulţi ani pentru a fi considerat atins. Însă această limită ar putea fi depăşită acum anual, a avertizat William Ripple, coautor principal al raportului, ceea ce ar deschide calea către un cerc vicios de agravare a încălzirii: topirea calotelor glaciare de la poli, degradarea pădurilor, dezgheţarea rezervoarelor de carbon din permafrost, extincţia coralilor şi altele.

"Odată depăşite, aceste puncte critice ar putea schimba clima noastră într-un mod dificil, dacă nu imposibil, de inversat", a avertizat acest profesor de la Universitatea din Oregon, Statele Unite.

"Nu vom evita anumite puncte critice; este, mai degrabă, vorba despre încetinirea pagubelor", a declarat pentru AFP Tim Lenton de la Universitatea din Exeter, Anglia, amintind de necesitatea unei reduceri drastice a emisiilor. Pentru că fiecare fracţiune de grad contează, iar "jocul nu s-a terminat".

Trei până la şase miliarde de oameni s-ar putea găsi "dincolo de regiunea locuibilă" a globului până la sfârşitul secolului, se avertizează în raport.

Cea de-a 28-a Conferinţă a Părţilor (COP 28) la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) va avea loc la Dubai în perioada 30 noiembrie-12 decembrie 2023.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Cea mai calduroasă zi de 17 decembrie din istorie a fost înregistrată la Calafat. Ce temperatură maximă s-a atins

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Partenerii noștri