Live

Valurile de caniculă vor deveni „noua normalitate” în Europa, avertizează meteorologii într-un studiu

Data publicării:

Valurile de caniculă vor deveni noua normalitate în Europa, spun cercetătorii în domeniul climei.

Foto: Shutterstock

Autorităţile norvegiene i-au îndemnat pe conducătorii de automobile să dea dovadă de vigilenţă pe şosele din cauza renilor care, în urma valului de căldură din nordul ţării, se refugiază în număr mare în tunelurile rutiere, în căutarea unor zone umbrite şi puţin mai răcoroase.

Aceasta este doar o piesă din puzzle-ul climatic cu care se confruntă Europa în vara acestui an.

Pe măsură ce schimbările climatice vor perturba modelele meteorologice cunoscute până acum, valurile de căldură extremă, precum cele care se înregistrează în prezent pe continentul nostru, se vor impune ca o nouă normalitate. Afirmația îi aparține lui Frederike Otto, directoarea adjunctă a Institutului pentru Schimbări de Mediu din cadrul Universității Oxford.

Într-un studiu recent, Otto și echipa ei au urmărit datele înregistrate de șapte stații meteorologice din nordul Europei în ultimele luni și le-au comparat cu informațiile existente, pe un segment de timp care se întinde până la începutul lui 1900, relatează Euronews.

„Am descoperit că stația meteorologică din nordul îndepărtat, în Cercul Arctic, a înregistrat valul actual de căldură ca fiind unul fără precedent în registrul ei istoric”, a explicat unul dintre autorii raportului, Geert Jan van Oldenborgh, cercetător al Institului de Meteorologie din Olanda.

În ceea ce privește datele colectate din Olanda, Danemarca și Irlanda, acestea au indicat că schimbările climatice au „dublat intensitatea valurilor de arșiță”, a adăugat van Oldenborgh.

„Societatea trebuie să fie pregătită. Putem și trebuie să restricționăm, cât mai curând posibil, emisiile de gaze cu efect de seră”, a subliniat Frederike Otto.

Meteorologii avertizează că recordul pentru cea mai ridicată temperatură din istoria Europei ar putea fi depăşit în următoarele zile.

Gazele cu efect de seră au atins niveluri record peste tot în lume în 2017, un an marcat de temperaturi anormal de ridicate şi de o topire fără precedent a stratului de gheaţă din Arctica, potrivit unui raport publicat zilele trecute de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (National Oceanic and Atmospheric Administration - NOAA) din Statele Unite.

Potrivit acestui raport, publicat anual de NOAA şi de Societatea americană a meteorologilor, un întreg ansamblu de indicatori arată că încălzirea planetei s-a accelerat sub efectul arderii combustibililor fosili, care sporesc concentraţia de gaze cu efect de seră în atmosferă, în 2017 - anul în care Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din Acordul pentru climă de la Paris.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Partenerii noștri