Live

Un start-up suedez anunță că a reușit rezolvarea unei mari probleme generate de mașinile electrice

Data actualizării: Data publicării:
Un start-up suedez anunță că a reușit reciclarea bateriilor de la mașinile electrice Foto: Guliver/GettyImages

Sustenabilitatea mașinilor electrice pe baterii are o mare lacună centrală - deșeurile generate la sfârșitul de viață al acumulatorilor. Un start-up suedez anunță că a reușit să recicleze metalele rare din componența lor, folosindu-le în noi baterii. În perspectivă, se poate ajunge la o economie circulară până aproape de 100 la 100. 

Northvolt, o companie suedeză susținută financiar de Volkswagen și Goldman Sachs a anunțat crearea primei celule de baterie cu nichel, cobalt și mangan recuperat din baterii ajunse la finalul ciclului de viață. Efortul de reciclare face parte din programul Revolt al companiei, care se concentrează pe formarea unei economii circulare centrate pe aceste metale rare. Catodul de nichel-mangan-cobalt a avut performanțe egale cu celulele fabricate din metale nou extrase.

Fabrică pentru reciclarea bateriilor

După acest succes la nivel de cercetare, Northvolt a anunțat proiectarea unei întregi unități astfel încât să poată recicla 125.000 de tone de baterii anual.

Construcția fabricii, numită Revolt Ett, este programată să înceapă în primul trimestru al anului viitor și să devină operațională din 2023.

Unitatea va folosi bateriile aflate la sfârşitul duratei de viaţă, precum şi resturi  industriale provenite de la fabrica de acumulatori a Northvolt, care intră în producție pe acest final de an.

Potrivit companiei, uzina Revolt va putea recicla materiale, inclusiv litiu, cobalt, mangan și nichel. În plus, materialele plastice, cuprul și aluminiul vor fi, de asemenea, recuperate și recirculate în fluxurile de producție prin terți.

De ce sunt metalele „rare”

Reciclarea deschide o nouă perpectivă asupra sustenabilității sectorului când piața vehiculelor electrice va ajunge la  maturitate. Atunci, numărul de mașini scoase din circulație va fi apropiat de cel al mașinilor noi. Asta va înseamna că necesarul de materiale virgine va fi foarte mic. Producția poate fi aproape circulară, iar impactul asupra mediul va fi redus la minimum.

Va fi un avantaj uriaș în condițiile în care extracția metalelor rare duce la devastarea zonei de minare. Ele sunt rare nu pentru că apar doar pe alocuri. Din contra, distribuția este relativ egală pe suprafața Pământului. Însă concentrația în care se găsesc este redusă și practic sunt excavate cantități uriașe de steril, cu distrugeri mari ale ecosistemului local.

Start-up-ul suedez Northvolt are o politică de dezvoltare și producție centrată pe eficiență și sustenabilitate. La producția de baterii are un parteneriat cu un producător local de îngrășăminte, iar în urma reciclării apelor folosite în procesul tehnologic sunt separate amoniacul și compusul pe bază de sulf, care mai apoi sunt folosite pentru feretilizarea în agricultură.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Exodul brandurilor occidentale de pe cea mai mare piață auto din lume. Evoluție catastrofală pentru producătorii străini în China

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Partenerii noștri