Reguli stricte la Mamaia. Ce riscaţi dacă aruncaţi cutia de bere pe plajă
Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, spune că persoanele care vor arunca gunoaie pe plajă în staţiunea Mamaia vor fi amendate de către Poliţia Locală. El a precizat că Municipalitatea va lansa o aplicaţie prin care oricine poate transmite sesizări legate de curăţenia din staţiune, iar Poliţia Locală va acţiona.
Decebal Făgădău a declarat miercuri că în acest sezon estival Poliţia Locală va fi extrem de activă în Mamaia şi în zona centrală a Constanţei.
“Anul acesta, Poliţia Locală va fi extrem de activă şi în zona staţiunii Mamaia, zona centrală, zona turistică a oraşului nostru. Le-am transmis deja celor de la Apele Române, vom avea o întâlnire şi cu utilizatorii de plajă şi vom începe o campanie pentru turişti, pentru că noi dacă găsim pe plajă un pet, o cutie de bere, resturi de ţigară, cineva va trebui să strângă, iar altcineva va trebui să fie sancţionat. Ori, Apele Române au în momentul de faţă în administrare plajelor. Cum îşi setează relaţia cu utilizatorii de plajă, cum mai departe utilizatorii de plajă arajează relaţia cu turiştii, pentru că toţi produc bani de pe urma acestui lanţ comercial, trebuie să nu afecteze imaginea oraşului şi a staţiunii noastre”, a afirmat edilul.
El a precizat că Primăria ca face mai întâi o campanie de informare, iar apoi va lansa o aplicaţie prin care oricine poate transmite sesizări legate de curăţenia din staţiune, iar Poliţia Locală va acţiona.
“Tocmai de aceea, Poliţia Locală va face în primă etapă o campanie de conştientizare, transmiţând un mesaj turiştilor că Mamaia a făcut curăţenie generală şi te roagă să o menţii şi tu. Iar pe de altă parte, vom promova numărul de Whatsapp, aplicaţia noastră de sesizări şi îi vom sancţiona pe cei care ne murdăresc oraşul. Toţi turiştii, toţi oamenii de bună credinţă sunt bineveniţi la noi, ne-am străduit în ultima perioadă să facem curăţenie cum nu cred că s-a făcut vreodată, cel puţin în zona staţiunii Mamaia şi în zona centrală a Constanţei”, a mai declarat primarul.
Sursa: news.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News