Video „Piscina” din mijlocul pădurii. Sălbăticiunile din Piatra Craiului, surprinse la scaldă într-o baltă formată prin topirea zăpezii
O cameră de monitorizare montată de Romsilva în Parcul Național Piatra Craiului a surprins o mulțime de animale sălbatice care au venit să se adape sau să se scalde într-o baltă formată în mijlocul pădurii, în urma topirii zăpezii.
Filmarea postată de Romsilva pe Facebook, care acoperă o perioadă mai lungă, arată cum zăpada care acoperea inițial pădurea se topește, formând o mică baltă, pe care animale de toate mărimile o vizitează pentru a se adăpa sau pentru a-și curăța blana ori penele: urși, cerbi (inclusiv un exemplar cu un corn rupt), mistreți, bufnițe.
Potrivit Romsilva, Parcul National Piatra Craiului, unde a fost realizată filmarea, oferă faunei bogate, care este strict protejată, „toate condițiile de hrană, liniște și adăpost”.
Parcul National Piatra Craiului, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 14.800 de hectare și se întinde pe teritoriul județelor Brașov și Argeș.
Din totalul de aproape 15.000 de hectare, 10.860 ha sunt acoperite de păduri, dintre care peste 6.000 de hectare sunt protejate.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News