Live

Papa Francisc va participa la conferința despre climă COP28. Suveranul Pontif marchează, astfel, o premieră

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc (foto) a făcut un apel către cei care neagă schimbările climatice și politicienii care tărăgănează schimbările necesare. Sursa foto: Profimedia Images

Papa Francisc a declarat miercuri că va participa la conferința COP28 despre climă, la Dubai, fiind pentru prima dată când un pontif va participa la reuniunea ONU pentru mediu, de la începutul acesteia în 1995, transmite Reuters.

Papa a declarat, într-un interviu, pentru televiziunea de stat RAI TG1 din Italia, că speră să fie în Dubai în perioada 1-3 decembrie. Conferința se desfășoară în perioada 30 noiembrie - 12 decembrie.

În Dubai, se așteaptă ca Papa să-și aducă de acasă recentul apel la acțiuni pentru a reduce încălzirea globală.

„Avem încă timp să o oprim”, a spus Papa Francisc în interviu, vorbind despre încălzirea globală. „Este în joc viitorul nostru, viitorul copiilor noștri și al nepoților noștri. Este nevoie de puțină responsabilitate."

Suveranul Pontif, în vârstă de 86 de ani, a făcut din protecția mediului unul dintre semnele distinctive ale papalității sale și s-a întâlnit luna trecută cu președintele COP28, Sultan al-Jaber.

Într-un document important din 4 octombrie, Papa Francisc a făcut un apel către cei care neagă schimbările climatice și politicienii care tărăgănează schimbările necesare, spunând că nu pot trece peste cauzele umane sau nu pot lua în derâdere știința, în timp ce planeta „s-ar putea apropia de punctul final”.

Documentul, cunoscut sub numele de „Îndemn apostolic” și intitulat „Laudate Deum” (Lăudați pe Dumnezeu), a fost o continuare a enciclicei lui Francisc din 2015 despre mediu „Laudato Si” (Lăudați să fie).

Laudate Deum a fost motivat de evenimentele meteorologice extreme recente și a menționat de mai multe ori provocările cu care se confruntă COP28.

Eșecul din Dubai, a spus Francisc în document, „va fi o mare dezamăgire și va pune în pericol orice bine a fost obținut până acum”.

Șefii de stat participă de obicei doar la sesiunile de deschidere ale conferințelor și susțin discursuri principale. Președintele SUA Joe Biden a vorbit la începutul ultimelor două întâlniri la Sharm el-Sheikh, Egipt, anul trecut și Glasgow, Scoția, în 2021. Astfel de conferințe sunt, de asemenea, ocazii pentru întâlniri bilaterale.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Papa Francisc dezvăluie că a fost ținta unui atentat sinucigaș. Când a avut loc incidentul

Papa Francisc critică dur băncile italiene: „Când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile”

Partenerii noștri