Greta Thunberg e chemată iar la judecată pentru „nesupunere civilă”. Va fi al treilea proces al activistei în Suedia
Activista de mediu Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat ordinul poliției care o soma să elibereze intrarea în Parlamentul suedez, blocată de activistă și colegii săi în timpul unor acţiuni de protest împotriva combustibililor fosili, potrivit unor documente judiciare publicate marţi.
"Data procesului a fost fixată pentru 8 mai", a precizat un reprezentant al Tribunalului din Stockholm, informează AFP, preluată de Agerpres.
Greta Thunberg şi un mic grup de activişti pentru climă au blocat intrarea principală a Parlamentului suedez în timpul unei acţiuni începute pe 11 martie şi care s-a prelungit apoi pe parcursul mai multor zile.
Parlamentarii suedezi au putut totuşi să pătrundă în clădire prin intrările secundare ale acesteia.
Greta Thunberg a fost reţinută de Poliţie pe 12 martie şi 14 martie, după ce a refuzat să părăsească zona, aşa cum i se ceruse.
Ea a fost inculpată pentru două capete de acuzare privind nesupunerea civilă, dar a negat acuzaţiile, potrivit documentelor judiciare consultate de jurnalişti de la AFP.
În februarie, un judecător din Londra a decis să renunţe la cercetările judiciare care o vizau pe Greta Thunberg pentru tulburarea ordinii publice în timpul unei demonstraţii împotriva industriei hidrocarburilor, care a avut loc în octombrie 2023.
Judecătorul a considerat că Poliţia a efectuat o reprimare excesivă a acelui protest.
Activista suedeză a fost condamnată în două rânduri de către tribunale din ţara ei, în iulie 2023 şi în octombrie 2023, la plata unor amenzi pentru nesupunere civilă în timpul unor demonstraţii pentru protejarea climei.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News