Live

Garda de Mediu a dat noi amenzi rafinăriilor de lângă Ploieşti, în urma numeroaselor reclamaţii privind mirosul greu de suportat

Data publicării:
Garda de Mediu a dat noi amenzi rafinăriilor de lângă Ploieşti, în urma numeroaselor reclamaţii privind mirosul greu de suportat. Foto: GettyImages

Comisarii Gărzii de Mediu Prahova anunţă, joi, că au dat din nou amenzi rafinăriilor care funcţionează în zona municipiului Ploieşti, sancţiunile fiind aplicate „în urma numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv” primite de la locuitorii municipiului. Anunţul comisarilor de mediu a fost făcut exact în una dintre zilele în care, în unele zone ale oraşului, locuitorii au constatat din nou că aerul este greu de respirat, din cauza mirosului de sulf.

„În urma controalelor efectuate la cele trei rafinării din arealul Municipiului Ploieşti demarate ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv resimţit în ultima perioadă de locuitorii oraşului, Garda de Mediu Prahova a aplicat operatorilor care administrează rafinăriile sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 130.000 lei în conformitate cu prevederile Legii 104/ 2011 privind calitatea aerului şi ale OUG 195/2005 privind protecţia mediului”, anunţă, joi, pe Facebook, Garda de Mediu Prahova.

Conform sursei citate, amenzile au fost aplicate ”pentru neasigurarea de către operatorii economici a măsurilor necesare astfel încât emisiile să nu determine perturbarea mediului din afara limitelor amplasamentelor”.

Pe lângă sancţiuni, Garda de Mediu Prahova a dispus în sarcina rafinăriilor controlate măsuri ca operaţiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile şi mirosurile să nu genereze o deteriorare a calităţii aerului dincolo de limitele amplasamentelor acestora.

Instituţia nu precizează care sunt societăţile controlate şi amendate şi nici cuantumul sancţiunii aplicate fiecăreia dintre acestea. 

Anunţul făcut de comisarii de mediu pe reţeaua de socializare are loc chiar în una dintre zilele în care localnicii din Ploieşti au constatat din nou că aerul este greu respirabil, în zona cartierului Mihai Bravu, unde, în cursul dimineţii, s-a simţit miros puternic de sulf şi de petrol. 

În zona municipiului Ploieşti funcţionează trei rafinării: Petrotel Lukoil, Rompetrol Vega, ambele amplasate în oraş, şi Petrobrazi, situată la câţiva kilometri de municipiu.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident grav cu patru mașini pe autostrada A3. Traficul este restricționat pe sensul spre Ploiești

O fetiță de 9 ani s-a curentat la un patinoar din Ploiești. Reacția Poliției

Şoferul care a murit marți în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. Cum l-a primit înapoi

Doi morţi într-un grav accident rutier produs pe un bulevard din Ploieşti. Tânărul șofer ar fi făcut întrecere cu altă mașină

Partenerii noștri