Live

Cum "se apără" insulele din Oceanul Pacific în faţa schimbărilor climatice. Îşi modifică forma, în loc să se scufunde

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Insulele de joasă altitudine din Oceanul Pacific ar putea reacţiona la schimbările climatice modificându-şi forma, în loc să se scufunde, potrivit rezultatelor unui studiu recent ce par să contrazică îngrijorările actuale.

State insulare, cum ar fi Tuvalu, Tokelau sau Kiribati, nu depăşesc nivelul mării decât cu câţiva metri. Acestea sunt considerate cele mai vulnerabile la efectele încălzirii globale, iar locuitorii lor se tem că vor fi nevoiţi să îşi părăsească domiciliile din cauza nivelului în creştere al apelor.

Însă, conform unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă neozeelandezi, britanici şi canadieni, aceste insule ''reacţionează în manieră morfodinamică'' la mediu, deoarece sunt constituite din schelete ale organismelor coralifere minuscule mai degrabă decât din rocă solidă.

Acest tip de insulă se transformă treptat în plaje

Potrivit cercetătorilor, acest tip de insulă se transformă treptat în plaje, ceea ce ar putea avea un impact semnificativ asupra strategiei privind schimbările climatice în ţările vizate.

Murray Ford, coautor al studiului şi cercetător la Universitatea din Auckland, a declarat că aceste insule sunt mai rezistente decât se credea anterior. "Repercusiunile asupra diferitelor insule variază. În timp ce unele zonele devin de nelocuit, altele se vor adapta la creşterea nivelului apelor", a afirmat el într-un comunicat.

"Va fi de datoria guvernelor şi a populaţiilor să decidă ce strategie vor adopta, însă estimăm că acest studiu evidenţiază faptul că natura este un model de adaptare, iar populaţiile insulare ar putea să se adapteze la rândul lor", a adăugat Ford.

Studiul a fost publicat în Geological Society of America.

Macheta care arată cum testa impactul creşterii nivelului apelor şi a furtunilor

Cercetătorii au creat o machetă la scara 1/50 a insulei Fatato din arhipelagul Tuvalu şi un mecanism de simulare a valurilor pentru a testa impactul creşterii nivelului apelor şi a furtunilor provocate de schimbările climatice. Ei au descoperit că punctul cel mai înalt al insulei a câştigat în altitudine în timp ce masa terestră s-a deplasat pe reciful coralifer subiacent.

"Aceste date ilustrează necesitatea încorporării urgente a dinamicii morfologice insulare în proiecţiilor privind riscurile viitoare asociate inundaţiilor în insulele coralifere", notează autorii studiului.

Aceeaşi echipă de cercetători a publicat în 2018 un studiu referitor la Tuvalu, potrivit căruia arhipelagul este pe cale să-şi mărească teritoriul. Între 1971 şi 2014, suprafaţa terestră a celor nouă atoli ai săi şi 101 insule a crescut cu 2,9%.

Forumul insulelor din Pacific va organiza luna următoare reuniunea anuală, în Tuvalu, iar schimbările climatice urmează să figureze pe prima poziţie a agendei evenimentului.

Forumul insulelor din Pacific este o organizaţie interguvernamentală alcătuită din state independente precum şi din state care se autoguvernează, a cărei misiune este de a asigura punerea în aplicare efectivă a deciziilor liderilor în beneficiul locuitorilor din această zonă a Pacificului.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Partenerii noștri