Live

Biodiversitatea din Marea Mediterană, grav ameninţată cu dispariţia. Cercetătorii anunță o puternică „prăbuşire” în ultimii 30 de ani

Data publicării:
Biodiversitatea din Marea Mediterană, grav ameninţată cu dispariţia. Foto: Profimedia

Biodiversitatea din Marea Mediterană este grav ameninţată cu dispariţia, după ce s-a confruntat în ultimii 30 de ani cu o "prăbuşire", avertizează oamenii de știință francezi într-un raport publicat luni.

Raportul "Mediterranee vivante" ("Mediterana vie") se bazează pe cercetări aprofundate asupra studiilor publicate în ultimii 30 de ani, reunind monitorizările ce au vizat recensămintele realizate pentru peste 80.000 de populaţii de animale din această regiune a lumii, unde, potrivit autorilor, "modificările climatice sunt mai rapide şi impactul activităţilor umane este mai puternic decât în alte zone".

Documentul a fost redactat de specialiştii de la Institutul de cercetări pentru conservarea zonelor umede mediteraneene Tour du Valat, situat în sudul Franţei, potrivit Agerpres.

La scară mondială, nivelul mării a crescut cu aproximativ 15 centimetri în secolul al XX-lea, iar creşterea urmează o evoluţie accelerată, potrivit Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC).

Autorii raportului au constatat că populaţiile de vertebrate din bazinul mediteraneean au scăzut cu 20% între 1993 şi 2016, scăderea fiind chiar de 52% în ecosistemele marine (pelagice şi costiere) şi de 28% în ecosistemele cu apă dulce (zone umede şi râuri).

Dintre toate speciile recenzate în acest studiu, peştii sunt cel mai grav afectaţi, fiind victime ale pescuitului excesiv. Populaţia adultă a tonului roşu a scăzut cu 90%.

"Cele mai multe specii suportă cu greu efectele activităţilor umane şi ale modificărilor climatice, a căror amploare ar trebui să crească pe parcursul deceniilor următoare", a declarat Thomas Galewski, coordonatorul studiului.

"Mai mult decât atât, un procent important din aceste specii sunt endemice bazinului mediteranean şi evoluează în arii de repartizare restrânse, fapt care le face încă şi mai vulnerabile", a adăugat el.

Mediterana, una dintre regiunile lumii cu cel mai mare număr de specii endemice, este singura mare de pe Terra care este înconjurată de trei continente.

Leagăn al multor civilizaţii, Mediterana este înconjurată în zilele noastre de regiuni cu un grad foarte mare de urbanizare, care concentrează peste 500 de milioane de locuitori şi 360 de milioane de turişti în fiecare an (27% din turismul mondial).

Cercetătorii au dezvăluit totodată impactul "încurajator" al mai multor acţiuni de conservare, precum limitarea vânătorii şi a pescuitului, protejarea habitatelor celor mai rare specii, controlarea surselor de poluare şi consolidarea efectivelor prin reintroducerea unor exemplare în mediul lor natural.

Anumite specii, precum capra alpină, vulturul-negru, pelicanul-creţ şi ţestoasele marine din specia Caretta caretta au fost salvate prin astfel de măsuri.

Însă cercetătorii atenţionează şi asupra marjelor de progres obţinute în eforturile de conservare a naturii şi solicită, mai ales, o mai bună colaborare între toate ţările, deplângând "o lipsă de date" despre anumite specii, "întrucât mare parte din informaţiile recenzate provin din ţările aflate la nord de Mediterana".

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Forumul 24 TRENDS FOR 2024. Biodiversitatea: Echilibrul unei Națiuni

Misterul dezastrului Bayesian: Ce a făcut ca un superiaht „de nescufundat” să ajungă pe fundul mării (investigație NYT)

„Viitoarele pandemii vor apărea mai des și vor ucide mai mulţi oameni decât COVID-19”. Mesajul experților reuniți la COP16 

Partenerii noștri