Animal considerat dispărut de peste trei decenii a fost văzut iar
Un animal considerat dispărut de peste trei decenii a fost văzut iar în Statele Unite. Este vorba despre o specie de şobolan-cangur.
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai
Copiii români de la țară, victimele sărăciei
Animalul are coada foarte lungă şi seamănă cu un cangur prin săriturile pe care le face. În lume ar fi aproximativ 84 de specii, dar una dintre ele nu a mai fost zărită din 1986.
Aceasta trăia pe o fâşie îngustă de pământ, de doar 20 de kilometri. Din cauză că habitatul i-a fost transformat în zonă agricolă, rozătoarea a fost nevoită să se ascundă. De aceea, cercetătorii Muzeului de Istorie Naturală din San Diego ajunseseră să creadă că acest şobolan-cangur a dispărut. Acum însă au descoperit patru exemplare pe care vor să le urmărească şi să le ajute să supravieţuiască.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News