Live

NASA amână din nou plecarea spre Lună a megarachetei SLS, abia scoasă din hangar. Condițiile în care va fi lansată

Data publicării:
Megaracheta NASA care va decola spre Lună. Foto: Profimedia

NASA a anunţat marţi că lansarea spre Lună a megarachetei sale SLS, în cadrul misiunii Artemis 1, a fost din nou amânată, pentru cel mai devreme 16 noiembrie, din cauza furtunii Nicole care urmează să lovească statul Florida la mijlocul săptămânii.

Decolarea rachetei era programată pentru data de 14 noiembrie, însă NASA a spus că doreşte să la permită angajaţilor săi să răspundă „nevoilor familiilor lor” în faţa acestei furtuni, care se aşteaptă să se transforme în uragan în momentul în care va atinge uscatul. După trecerea furtunii, NASA va avea nevoie de „suficient timp logistic” pentru a readuce racheta la configuraţia de lansare, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Pe 16 noiembrie, fereastra de lansare se va deschide la ora locală 01:04 (06:04 GMT), însă această nouă dată este condiţionată de „condiţiile de siguranţă pentru revenirea angajaţilor la locul de muncă, precum şi de inspecţiile după trecerea furtunii”, a precizat NASA într-un comunicat.

O dată de rezervă, 19 noiembrie, a fost de asemenea stabilită.

Furtuna Nicole, care se află în prezent deasupra Oceanului Atlantic, este aşteptată să devină uragan miercuri, lângă Bahamas, înainte de a ajunge în Florida miercuri noaptea sau joi dimineaţa, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA.

O avertizare de uragan a fost emisă pe coastă, în zona Centrului Spaţial Kennedy, unde racheta se află pe rampa de lansare.

În dezvoltare de peste un deceniu, racheta SLS nu a zburat niciodată în spaţiu.

Artemis este noul program NASA care va permite oamenilor să revină pe Lună şi care vizează, totodată, trimiterea primei femei şi a primei persoane de culoare pe satelitul natural al Pământului.

La 50 de ani după ultima misiune din programul Apollo, misiunea Artemis 1 nu va avea la bordul ei un echipaj de astronauţi. Artemis 1 va trebui să verifice dacă Orion, o capsulă ce va fi montată în vârful rachetei SLS, este sigură pentru a transporta în spaţiu, în viitor, un echipaj uman.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună. Când se va apropia din nou de planeta noastră

Cele mai detaliate imagini ale suprafeței Soarelui au fost realizate de misiunea spațială Solar Orbiter. La ce ajută informațiile

Lasere „alimentate de lumina soarelui” ar putea fi noua sursă de energie în spațiu pentru călătorii pe Lună și pe Marte

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

Partenerii noștri