Live

NASA va explora o lume misterioasă de metal. De ce Psyche este ca o călătorie spre centrul Pământului

Data publicării:
Asteroidul 16 Psyche ar putea fi „inima” unei planete eșuate care nu a mai reușit să se formeze. Foto: Profimedia Images

Pentru prima dată, oamenii de știință vor explora în detaliu o lume metalică, acesta fiind obiectivul misiunii Psyche lansată pe 13 octombrie de NASA. Asteroidul este unul dintre cele mai apropiate obiecte din spațiu care ne pot face să înțelegem cum s-a format planeta noastră, scrie El Pais.

O rachetă Falcon Heavy de la SpaceX a fost folosită pentru a trimite sonda în spațiu, acolo unde va petrece 6 ani înainte de a ajunge la ciudatul asteroid 16 Psyche, care este foarte bogat în metale.

Când sonda NASA va ajunge la asteroid, în august 2029, aceasta va intra pe mai multe orbite în jurul obiectului cu scopul de a îi determina compoziția și procesul prin care s-a format.

Aceste elemente, cât și forma exactă și felul în care se prezintă suprafața asteroidului, rămân încă necunoscute. Va fi de datoria senzorilor și a instrumentelor cu care nava este echipată să ne ajute să rezolvăm enigma lui 16 Psyche.

Informațiile pe care le avem până acum ne indică faptul că asteroidul ar putea fi inima unei planete eșuate care nu a mai reușit să se formeze.

Se estimează că asteroidul, o mică lume de fier și nichel, ar valora de 70.000 de ori mai mult decât întreaga economie globală. Foto: Profimedia Images

Nimeni nu a mai reușit să examineze în mod direct miezul metalic al unei planete: posibilitatea realizării acestui obiectiv a stat la baza lansării misiunii, dar ea nu este singura variantă. Sonda ar putea descoperi ceva complet diferit.

Cele trei ipoteze privind originile asteroidului

Prima ipoteză este că 16 Psyche reprezintă rămășițele unui planetezimal – precursorul unei planete, care era inițial mai mare avea mai multe straturi: un miez interior de fier, separat de mantaua sa pietroasă. Se poate ca acest corp ceresc să fi fost supus unor impacte violente care să fi lăsat miezul expus.

O altă explicație ar fi că suprafața bogată în metale a asteroidului s-a format după ce acestea au scăpat din miez printr-o manta destul de subțire (doar în jur de 24 de kilometri adâncime) în urma erupțiilor vulcanice de fier. Acest tip de vulcanism ar explica și de ce asteroidul are o densitate foarte mică.

A treia ipoteza, care este și cea mai puțin probabilă, este că 16 Psyche reprezintă o colecție de materiale metalice care s-au acumulat în apropierea Soarelui. Totuși, ar fi greu de explicat cum asteroidul a ajuns pe orbita pe care este acum – la o distanță de trei ori mai mare decât cea dintre Pământ și Soare.

Sonda spațială va ajunge la asteroidul 16 Psyche abia peste 6 ani. Foto: Profimedia Images

Misiunea, care are un buget de aproape 1 miliard de dolari (o sumă mică pentru o misiune NASA), va transporta o sondă de dimensiunea unei furgonete mici pe o distanță de aproape 4 miliarde de kilometri până la Centura de asteroizi, care se află între planeta Marte și Jupiter, unde va intra pe orbită în jurul asteroidului 16 Psyche.

Analizând, spre exemplu, forma craterelor formate pe 16 Psyche, care are un diametru de 225 de kilometri, cercetătorii vor putea obține mai multe informații despre procesele de impact, natura materialului și, posibil, vârsta asteroidului.

Toate aceste date ne vor spune dacă 16 Psyche s-a a apărut în condiții similare cu cele care au dus la formarea miezului Pământului.

O călătorie spre centrul Pământului în spațiu

Nucleul Pământului nu este o lume plină de dinozauri și aventuri precum cele imaginate de Jules Verne în romanul său clasic științifico-fantastic, Călătorie spre centrul Pământului.

Nu este nici măcar gol, așa cum astronomul Edmund Halley a dedus în mod eronat bazându-se pe valoarea densității relative a Lunii, pusă la dispoziție de Isaac Newton. Miezul Pământului este, pur și simplu, făcut din metal, ceea ce nu înseamnă că este mai puțin fascinant decât în celelalte variante.

Tehnologia pe care o avem acum la dispoziție ne permite să săpăm doar până la o adâncime de 12 kilometri, în timp ce nucleul se găsește la 2.900 de kilometri. Totuși, asta nu ne-a împiedicat să deducem materialele din care miezul Pământului este alcătuit, la fel cum nu este nevoie să tăiem piciorul cuiva ca să ne dăm seama că și-au rupt tibia.

Prin măsurarea undelor seismice provocate de cutremure din diferite părți ale lumii, cercetătorii și-au dat seama că nucleul Pământului este foarte fierbinte și este supus unei presiunii de milioane de ori mai mare decât cea a atmosferei.

Asteroidul nu este deloc ieftin: se estimează că ar valora de 70.000 de ori mai mult decât întreaga economie globală. Este o mică lume de metal compusă în speță din fier și nichel – asemănătoare, probabil, cu miezul Pământului.

16 Psyche a fost unul dintre primii asteroizi descoperiți, ceea ce se poate deduce și din faptul că i s-a atribuit numărul 16. Astronomul italian care l-a descoperit în 1852 a decis să îl numească în onoarea personificării grecești a sufletului, care i-a forma unei femei cu aripi de fluture.

Cu ajutorul misiunii pe care NASA a lansat-o vineri, vom putea învăța noi detalii despre istoria sistemului solar. Cunoștințele pe care le vom dobândi în urma acestei noi expediții spațiale ne vor duce înapoi în timp și, poate, chiar înspre interiorul planetei noastre.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fără să știe că e filmată, "cea mai frumoasă actriță din lume" a izbucnit în lacrimi, în timpul unui show celebru

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bill Nelson, NASA: Nu am văzut diviziune rasială sau religioasă. Din perspectiva spațiului, toți suntem cetățeni ai planetei Pământ

Elon Musk va apărea în faţa justiţiei din cauza loteriei sale electorale prin care îl sprijină pe Trump

Înainte și după dezastru. Cum se vede din satelit tragedia din regiunea Valencia

La bordul Stației Spațiale Internaționale va fi realizat un experiment științific dezvoltat în România. În ce va consta cercetarea

Partenerii noștri