Live

O femeie a „vorbit” cu mama ei moartă cu ajutorul inteligenței artificiale și spune că discuția a fost „înfricoșătoare”

Data publicării:
Chatbot-ul folosit de Sirine susține că poate „simula morții”. Colaj foto: Profimedia Images / Sky News

După patru ani în care nu a reușit să se obișnuiască cu ideea că mama ei a murit, actrița Sirine Malas a apelat la un chatbot care susține că poate să „simuleze morții”, iar rezultatul a fost unul „înfricoșător”, potrivit Sky News.

„Când ești vulnerabil, accepți orice”, spune Sirine, o actriță care s-a stabilit în Germania după ce a fugit din Siria în 2015. Mama ei, Najah, a rămas în țara lor natală.

La Berlin, Sirine a născut primul ei copil - o fată pe nume Ischtar - și a vrut mai mult ca orice să o întâlnească pe mama ei. Dar înainte să apuce să i-o arate pe Ischtar, Najah a murit subit de insuficiență renală la vârsta de 82 de ani.

„Ea era o forță călăuzitoare în viața mea”, spune Sirine despre mama ei. „Ea m-a învățat să mă iubesc. Toată treaba a fost cruntă pentru că s-a întâmplat atât de brusc.”

„Voiam foarte, foarte mult să o întâlnească pe fiica mea și voiam să avem acea ultimă reuniune.” Durerea pe care a resimțit-o a fost insuportabilă.

Sirine a simțit nevoia să își verse cumva toate emoțiile pe care le avea. „Dacă le lași acolo, începe să te omoare, începe să te sugrume. Voiam acea ultimă șansă de a vorbi cu ea.”

După patru ani de chinuri emoționale, Sirine a apelat la Project December, un instrument AI care susține că „simulează” persoanele decedate.

Utilizatorii completează un formular online scurt cu informații despre persoane pe care au pierdut-o, inclusiv vârsta, relația cu utilizatorul și un citat din persoana în cauză.

Răspunsurile sunt apoi introduse într-un chatbot AI care funcționează cu ajutorul sistemului GPT2 de la OpenAI - o versiune mai veche a modelului de limbaj din spatele ChatGPT. Acest lucru generează un profil bazat pe amintirile utilizatorului legate de persoana decedată.

Astfel de modele sunt de obicei antrenate cu ajutorul unui număr mare de cărți, articole și alte texte disponibile online pentru a genera răspunsuri la întrebări într-o manieră asemănătoare unui instrument de predicție de text.

Programul AI nu urmărește să ofere răspunsuri bazate pe acuratețe factuală. În schimbul a 10 dolari, utilizatorii pot schimba mesaje cu chatbot-ul timp de o oră.

Chatbot-ul i-a spus lui Sirine că o privește

Pentru Sirine, rezultatele obținute au fost „înfricoșătoare”. „Au fost momente care au părut foarte reale. Au fost și momente când aveam impresia că oricine ar fi putut să răspundă în felul acela.”

Imitând-o pe Najah, chatbot-ul s-a referit la Sirine cu apelativul folosit de mama ei - Susu, a întrebat-o dacă mănâncă bine și i-a spus că o privește.

Project December are peste 3.000 de utilizatori, iar cei mai mulți îl folosesc pentru a imita o persoană dragă decedată cu care să poată purta o conversație.

Jason Rohrer, fondatorul serviciului, spune că utilizatorii sunt de obicei oameni care au pierdut pe neașteptate o persoană dragă.

„Cei mai mulți oameni care folosesc Project December în acest scop, poartă o ultimă conversație cu persoana dragă decedată într-un mod simulat și apoi merg mai departe”, spune Rohrer.

Cu toate că Rohrer spune că nu există dovezi că oamenii ar putea deveni dependenți de astfel de instrumente și s-ar putea ca celor ce au pierdut o persoană dragă să le fie și mai greu să depășească momentul, există îngrijorări legate de faptul că ele ar putea întrerupe procesul natural al doliului.

„Cele mai multe terapii de doliu sunt despre învățarea de a te împăca cu absența [persoanei dragi] - să înveți să recunoști noua realitate sau noul normal”, a spus Billie Dunlevy, terapeut acreditat de Asociația Britanică pentru Consiliere și Psihoterapie, adăugând că folosirea instrumentelor de genul Project December ar putea întrerupe acest proces.

Unii oameni se retrag și devin izolați în urma pierderii unei persoane dragi. Această vulnerabilitate are „capacitatea potențială de a crea această versiune fantomatică a unui părinte sau copil sau prieten pierdut”, ceea ce ar putea fi dăunător pentru oamenii care ar trebui să învețe să își vadă de viață, potrivit lui Dunlevy.

Chatbot-ul Project December i-a oferit lui Sirine o parte din ceea ce avea nevoie pentru a trece peste pierderea mamei sale, dar ea îi avertizează pe oameni să fie atenți cum îl folosesc.

„Este foarte util și foarte revoluționar. Eu am fost foarte atentă să nu mă las prinsă de el. Pot să văd cum oamenii ar putea deveni dependenți de folosirea lui, ar putea fi deziluzionați, dorind să creadă că este real până în punctul în care devine dăunător”, spune Sirine.

„Nu le-aș recomanda oamenilor să se atașeze prea mult de ceva de genul ăsta pentru că ar putea fi periculos.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri