Live

VIDEO Primul smartphone cu ecran pliabil a fost lansat în China. Cum arată și cât costă

Data actualizării: Data publicării:

O companie aproape necunoscută din China a reuşit ce giganţii industriei IT nu au reuşit: a scos pe piaţă un smartphone cu ecran pliabil.

Dispozitivul numit FlexPai este creaţia companiei Royole, care este în acelaşi timp şi un producător de display-uri. Când este pliat, aparatul arată ca un smartphone cu două ecrane, care pot fi folosite independent, unite de un cotor care funcţionează ca un al treilea ecran mai mic, pe care sunt afişate notificări. Când este desfăcut, dispozitivul este practic o tabletă cu ecran de 7,8 inchi.

Productorul chinez susţine că displayul nu se sparge niciodată. Specificaţiile sunt de top: procesor de 2,8 GB, 8 GB de RAM, 256 de GB pentru stocare, şi două camere foto de 16 şi 20 megapixeli, care operează în sistem dual. Primele unităţi produse vor fi vândute chiar astăzi publicului din China.

Preţul este unul pe măsură, dar aşa e cu noile tehnologii. Începe de la 1300 de dolari şi poate ajunge şi până la 1900, iar primele telefone vor fi livrate de luna viitoare.

Astfel, un start-up californian, fondat de antreprenori chinezi, a reuşit ceea ce giganţii industriei IT nu au reuşit: a scos pe piaţă un smartphone cu ecran pliabil. Înainte de lansarea lui FlexPai, era de așteptat ca Samsung sau Huawei să fie primii care scot la vânzare un smartphone pliabil. Au tot amânat şi se pare că start-up-ul le-a luat-o înainte fără să anunţe nimic.

Primul smartphone pliabil a fost lansat la o conferință în Beijing şi a fost pus la dispoziția clienţilor în cadrul unei vânzări fulger. Acum niciunul dintre marii jucători din domeniu nu se mai pot lăuda cu această performanţă. Telefonul pliabil al celor de la Royole are un design similar cu prototipul Samsung, apărut în imagini pe internet. Când este pliat, aparatul arată ca un smartphone cu două ecrane, care pot fi folosite independent, unite de un cotor care funcţionează ca un al treilea ecran mai mic, pe care sunt afişate notificări.

Cu o aşa reuşită, directorul start-up-ului a anunţat că va investi aproape 30 de milioane de dolari în companiile din întreaga lume care vor dori să dezvolte aplicații și software pentru noul dispozitiv.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Samsung a amânat lansarea primului său smartphone pliabil. Testele au dezvăluit probleme mari

VIDEO. Huawei a lansat primul său telefon pliabil

Cât costă noul model Samsung Galaxy Fold

VIDEO. Samsung a prezentat în premieră telefonul pliabil

Partenerii noștri