Un semnal radio misterios a călătorit 8 miliarde de ani prin Univers ca să ajungă la Pământ
Astronomii au detectat o emisie misterioasă de unde radio care au traversat spațiul cosmic timp de 8 miliarde de ani înainte să ajungă la Pământ, scrie CNN. Aceste emisii sunt cu atât mai enigmatice cu cât cercetătorii nu știu sigur ce anume le produce.
Emisiile radio rapide (fast radio burst – FRB) sunt emisii radio intense de câteva milisecunde cu origini necunoscute. Primul FRB a fost descoperit în 2007, iar, de atunci, sute de astfel de blițuri cosmice rapide au fost detectate venind din puncte foarte îndepărtate ale Universului.
Această emisie, numită FRB 20220610A, a durat mai puțin de o milisecundă, dar, în acea fracțiune de timp, a eliberat echivalentul emisiilor de energie solară pe 30 de ani, potrivit unui studiu publicat joi în revista Science. Este una dintre cele mai îndepărtate și energetice FRB observate vreodată.
Multe FRB emit unde radio super luminoase care țin cel mult doar câteva milisecunde înainte să dispară, ceea ce le face foarte greu de observat.
Radiotelescoapele îi ajută pe astronomi să urmărească aceste emisii cosmice rapide. Echipa de cercetătorii care a descoperit această emisie au spus că ea provine dintr-un grup de două sau trei galaxii care se află într-un proces de fuziune, interacțiune și formare de noi stele.
Descoperirea susține teoria potrivit căreia FRB ar putea proveni de la magnetari – obiecte super energetice care rezultă din explozia stelelor.
Oamenii de știință cred că FRB ar putea fi folosite într-o metodă specială de a „cântări” Universul prin măsurarea materiei dintre galaxii care nu a fost detectată.
„Dacă numărăm cantitatea de materie normală din Univers – atomii din care suntem făcuți cu toții – descoperim că mai mult de jumătate din ceea ce ar trebui să fie în prezent lipsește”, a spus Ryan Shannon, unul dintre coautorii studiului și profesor la Universitatea de Tehnologie Swinburne din Australia. „Credem că materia lipsă se ascunde în spațiu între galaxii, dar ar putea fi atât de fierbinte și difuză încât este imposibil să o vedem folosind tehnici obișnuite.”
„Emisiile radio rapide percep acest material ionizat”, a explicat Shannon. „Chiar și în spațiul care este aproape perfect gol, ele pot 'vedea' toți electronii și asta ne permite să măsurăm cât de multe lucruri sunt între galaxii.”
Aproape 50 de FRB au fost urmărite până la punctul lor de origine. „Cu toate că nu cunoaștem încă ce provoacă aceste emisii masive de energie, studiul confirmă că FRB sunt evenimente obișnuite în cosmos și că le vom putea folosi să detectăm materia dintre galaxii și să înțelegem mai bine structura Universului”, a spus Shannon.
Astronomii speră că viitoarele radiotelescoape, care se construiesc chiar acum în Africa de Sud și Australia, le vor permite să detecteze alte mii de FRB venite de la distanțe și mai mari.
Faptul că emisiile radio rapide sunt atât de des întâlnite „arată cât de promițător poate fi acest domeniu, pentru că nu o să faci asta doar pentru 30 de emisii, poți să o faci pentru 30.000 de emisii, să faci o hartă nouă a structurii Universului și să o folosești pentru a răspunde la întrebări mari despre cosmologie.”
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News