Live

Un asteroid cu o lăţime similară cu cea a Empire State Building va trece pe lângă Pământ în 2029

Data publicării:
Reprezentare a asteroidului Apophis în apropierea Pământului. Foto: Profimedia

Un asteroid cu o lăţime similară cu cea a Empire State Building va trece, peste aproximativ 5 ani şi jumătate, potrivit estimărilor astronomilor, la o distanţă de 32.200 de kilometri de Pământ, devenind obiectul ceresc de o asemenea dimensiune care se va apropia cel mai mult de planeta noastră în istoria modernă, transmite vineri Reuters.

Când acest lucru se va întâmpla, o navă spaţială lansată de agenţia spaţială americană NASA în 2016 se va afla pe poziţie pentru a oferi o analiză detaliată a acestei rare întâlniri apropiate.

Misiunea, condusă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Arizona, Statele Unite, va oferi informaţii cu privire la formarea planetelor şi cunoştinţe care ar putea contribui la eforturile de construire a unui sistem de apărare împotriva posibilelor coliziuni apocaliptice între asteroizi şi planeta noastră.

La momentul descoperirii sale, în 2004, asteroidul Apophis, numit după un şarpe demonic care întruchipează răul şi haosul în mitologia egipteană antică, părea să reprezinte o ameninţare deosebită pentru Pământ, oamenii de ştiinţă prognozând o posibilă coliziune în 2029. De atunci, observaţii mai rafinate au exclus orice risc de impact pentru cel puţin încă un secol.

Cu toate acestea, următoarea sa apropiere, în 2029, va aduce asteroidul la mai puţin de o zecime din distanţa dintre Pământ şi Lună şi foarte aproape de orbitele unor sateliţi geostaţionari ai Pământului.

Sonda spaţială care se îndreaptă în prezent spre o întâlnire cu Apophis este OSIRIS-REx, care a ajuns pe prima pagină a ziarelor în urmă cu trei ani, când a prelevat o mostră de sol de pe un alt asteroid şi l-a trimis pe Pământ într-o capsulă care a aterizat cu ajutorul unei paraşute în Utah, în septembrie.

În loc să retragă sonda spaţială, NASA a redenumit-o OSIRIS-APEX - prescurtare de la APophis EXplorer - şi i-a pornit propulsoarele pentru a o plasa pe traiectorie către următoarea sa ţintă.

Expediţia Apophis a fost detaliată într-o prezentare generală a misiunii publicată în Planetary Science Journal.

Apophis, cu o formă alungită, asemănătoare cu o alună, este un asteroid stâncos despre care se crede că este format în principal din materiale de silicat, alături de fier şi nichel.

Măsurând aproximativ 340 de metri în diametru, asteroidul urmează să treacă la aproximativ 31.860 de kilometri distanţă de suprafaţa Pământului la data de 13 aprilie 2029, devenind vizibil cu ochiul liber timp de câteva ore, a declarat Michael Nolan de la Universitatea din Arizona, cercetător principal adjunct în cadrul misiunii.

Nu va fi un spectacol grandios, a spus Nolan, însă va apărea sub forma unui punct luminos - din lumina solară reflectată - pe cerul nocturn, deasupra Africii şi Europei.

Se estimează că o trecere atât de apropiată de Pământ a unui asteroid de asemenea dimensiuni are loc aproximativ o dată la 7.500 de ani.

Trecerea lui Apophis este prima astfel de întâlnire prevăzută cu mult timp înainte.

Forţa de atracţie a Pământului va provoca probabil perturbări măsurabile la suprafaţa asteroidului şi în mişcarea acestuia, modificându-i traiectoria orbitală şi rotaţia. Forţele mareice ar putea declanşa alunecări de teren pe Apophis şi ar putea disloca roci şi particule de praf, ceea ce ar putea crea o coadă asemănătoare unei comete.

Sonda spaţială este pregătită să observe trecerea asteroidului pe lângă Pământ, pe măsură ce se va apropia de Apophis şi, în cele din urmă, îl va ajunge din urmă. Aceste imagini şi date ar urma să fie combinate cu măsurătorile telescoapelor de la sol pentru a detecta şi cuantifica modul în care Apophis a suferit modificări în timpul trecerii sale prin apropierea Terrei.

OSIRIS-APEX este programată să rămână în apropierea lui Apophis timp de 18 luni - orbitând, mişcându-se în jurul acestuia şi chiar plutind deasupra suprafeţei asteroidului, folosind propulsoare de rachetă pentru a ridica solul de la suprafaţa acestuia şi a afla ce se află dedesubt.

Ca şi alţi asteroizi, Apophis este o relicvă a sistemului solar timpuriu. Mineralogia şi chimia sa sunt în mare parte neschimbate de peste 4,5 miliarde de ani, oferind indicii asupra originii şi dezvoltării planetelor stâncoase precum Pământul.

Examinarea îndeaproape a lui Apophis ar putea oferi experţilor în apărare planetară informaţii valoroase referitoare la structura şi alte proprietăţi ale asteroizilor.

Cu cât oamenii de ştiinţă cunosc mai multe despre compoziţia, densitatea şi comportamentul orbital al acestor grămezi de moloz celeste, cu atât mai mari sunt şansele de a concepe strategii eficiente de deviere a asteroizilor pentru a atenua ameninţarea unui impact, notează Reuters, citată de Agerpres.

Anul trecut, NASA a realizat o coliziune deliberată a unei sonde spaţiale cu un mic asteroid, în cadrul unui test de apărare planetară care a împins obiectul stâncos de pe traiectoria sa normală. A fost pentru prima oară când omenirea a modificat mişcarea naturală a unui corp ceresc.

Apophis este substanţial mai mare comparativ cu acel asteroid, dar minuscul în comparaţie cu cel care a lovit Pământul în urmă cu 66 de milioane de ani şi a condus la dispariţia dinozaurilor.

Deşi nu este suficient de mare pentru a reprezenta o ameninţare existenţială la adresa vieţii pe Pământ, un asteroid de mărimea lui Apophis care loveşte planeta cu o viteză hipersonică ar putea totuşi devasta un oraş sau o regiune importantă, iar un impact în ocean ar declanşa un tsunami, a declarat Nolan.

Nu ar fi catastrofal la nivel global în sensul unor extincţii în masă, dar un impact ar intra cu siguranţă în categoria lucrurilor rele, a spus cercetătorul.

Dacă loveşte, acesta se apropie cu mulţi kilometri pe secundă. Iar la această viteză nu contează dacă este din pietriş, gheaţă, roci sau orice altceva. Este pur şi simplu un obiect mare şi greu care se mişcă rapid, a adăugat Nolan.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în calota glaciară din Groenlanda

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună. Când se va apropia din nou de planeta noastră

Partenerii noștri