Live

Sonda Tianwen-1, „Căutarea adevărului ceresc”, a trimis prima fotografie a planetei Marte

Data publicării:
Sonda Tianwen-1, „Căutarea adevărului ceresc”, a trimis prima fotografie a planetei Marte. Sursă: captură CGTN

Sonda chinezească Tianwen-1 a trimis prima fotografie a planetei Marte, potrivit agenției spațiale chineze citate de CNN.

Tianwen-1, al cărui nume înseamnă „Căutarea adevărului ceresc”, a trimis o imagine alb-negru a planetei roșii, care a fost făcută când sonda se afla la aproximativ 2,2 milioane de kilometri distanță de Marte, potrivit agenției spațiale.

Lansată în iulie anul trecut, sonda reprezintă prima misiune a Chinei pe Marte. Tianwen-1 va orbita în jurul planetei înainte de a amplasa un robot pe suprafața acesteia, în speranța că va aduna informații importante despre solul marțian, structura geologică, mediul, atmosfera și eventuale semne de existență a apei pe planetă.

Sonda se află acum la aproximativ 184 milioane de kilometri de Pământ și 1,1 milioane de kilometri de Marte, a declarat CSA vineri, adăugând că a zburat timp de 197 de zile și peste 465 de milioane de kilometri pentru a ajunge pe planetă.

Tianwen-1 a efectuat cea de-a patra corecție orbitală vineri seară. Nava spațială se pregătește să ajungă pe orbită în jurul datei de 10 februarie, unde va „frâna” pentru a încetini viteza și a fi prinsă de gravitația planetei, potrivit agenției.

Rivalizând cu administraţia de la Washington, autorităţile de la Beijing speră să obţină din această primă tentativă spaţială independentă aproape tot ceea ce Statele Unite au realizat prin intermediul mai multor misiuni marţiene începând din anii 1960: să plaseze o sondă pe orbită, să asolizeze un modul spaţial şi să activeze un robot teleghidat care să analizeze structura şi compoziţia scoarţei planetei Marte.

China are deja experienţă în acest domeniu, după ce a reuşit să activeze şi să deplaseze doi roboţi de talie mică pe Lună - "Iepurele de Jad 1" şi "Iepurele de Jad 2" -, care au ajuns pe suprafaţa satelitului natural al Pământului în 2013, respectiv în 2019.

Totuşi, distanţa Terra-Marte este de 140 de ori mai mare decât aceea dintre Pământ şi Lună.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

„Vrem ca oamenii să zboare pe alte planete”. Cum vede directoarea operaţională a SpaceX viitorul companiei

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Partenerii noștri