O descoperire neașteptată legată de „hormonul fericirii” ar putea explica simptomele bolii Parkinson
Dopamina este modul în care creierul nostru ne spune că am făcut ceva bine. Fie că este vorba de o mână câștigătoare la cărți sau de prăjitura preferată, dopamina este cea care ne dă acea senzație de fericire. Oamenii de știință au bănuit însă că celulele nervoase care reacționează la acest „hormon ar fericiririi” ar putea avea și alte funcții decât recompensa, relatează ScienceAlert.
Un studiu condus de cercetătorii de la Universitatea Northwestern din SUA a descoperit recent trei subtipuri distincte de neuroni reactivi la dopamină într-o parte a creierului numită substanța „nigra pars compacta” (SNc), o regiune care are roluri în procesarea mișcării, precum și în reacția de recompensă.
Fiecare subtip reacționează distinct fie la experiențe satisfăcătoare, fie la stimuli neplăcuți, fie la modificări ale vitezei, oferind prima dovadă solidă că există neuroni dopaminergici care au și alt rol în afară de cel al recompensei.
Substanța nigra este punctul zero pentru boala Parkinson. O pierdere a neuronilor sensibili la dopamină este asociată cu simptomele caracteristice ale afecțiunii, care includ rigiditate și încetinire a mișcărilor și tremurat.
Dar pierderea acestor celule nervoase nu are ca rezultat neapărat o pierdere a sentimentului de satisfacție pe care îl dă dopamina. Așadar, până acum nu a fost clar dacă neuronii care răspund la hormon au, în general, mai multe roluri sau dacă diferite celule sunt responsabile fiecare pentru propria funcție.
„Am găsit un subtip care are rol în mișcare, dar nu în sentimentul de recompensă și se află chiar acolo unde neuronii dopaminergici mor prima dată în boala Parkinson”, a spus Daniel Dombeck, un neurobiolog care a condus studiul.
„Acesta este doar un alt indiciu care pare să sugereze că există un subtip genetic mai susceptibil la degradare în timp, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc”, adaugă cercetătorul.
Deși laboratorul lui Dombeck a descoperit anterior neuronii dopaminergici care guvernau mișcarea, ei au presupus că aceste celule erau responsabile și de mișcare, răspunsul la recompensă fiind rolul lor principal.
Pentru a pune această ipoteză la încercare, echipa sa s-a concentrat pe trei gene cheie despre care se știe că funcționează în interiorul celulelor: Slc17a6, Calb1 și Anxa1, în cadrul unui experiment pe șoareci.
Ei au descoperit că aproximativ 30% dintre neuronii reactivi la dopamină s-au activat ori de câte ori șoarecii se mișcau.
„Acest subtip genetic este corelat cu accelerația”, a spus Rajeshwar Awatramani, neurobiolog și co-autor al studiului.
„De câte ori șoarecele s-a mișcat am văzut activitate, dar nu am văzut nicio activitate ca răspuns la un stimul de satisfacție”, a adăugat el.
Cercetătorii speculează că pierderea acestor neuroni dopaminergici specifici mișcării ar putea crea un dezechilibru în creier, care ar putea fi în spatele dificultăților de mișcare date de boala Parkinson. Lăsat doar cu neuronii care guvernează decelerația, creierul ar putea forța mușchii să se oprească.
Sunt necesare mai multe cercetări pentru a afla cum funcționează fiecare subclasă specifică de celule nervoase dopaminergice și de ce unele sunt mai predispuse la deteriorare decât altele.
„Încă încercăm să ne dăm seama ce înseamnă toate acestea”, a spus Awatramani.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News