Live

NASA: De data aceasta, când vom ajunge pe Lună, vom rămâne acolo

Data publicării:

NASA a primit un buget de 21 de miliarde de dolari pentru 2020, unul dintre cele mai mari de până acum, şi plănuieşte ca în următorul deceniu să ajungă din nou pe Lună, să lanseze mai multe misiuni, între care pe Europa, satelitul lui Jupiter, dar şi telescopul spaţial James Webb.

Administratorul agenției spațiale americane, Jim Bridenstine, arată într-un comunicat de presă că bugetul oferit agenţiei de administraţia Trump pentru anul fiscal 2020 este de 21 de miliarde de dolari, cu aproximativ 6% mai mare decât cel primit în anul anterior.

„Reprezintă şi un mare vot de încredere pentru munca şi devotamentul agenţiei”, a mai spus el.

Bridenstine a precizat că americanii vor reveni pe Lună în următorul deceniu cu „tehnologii inovative şi sisteme pentru a explora mai multe zone ale suprafeţei lunare”.

„De data aceasta, când vom ajunge pe Lună, vom rămâne acolo. Vom folosi ceea ce vom învăţa pe măsură ce vom merge mai departe către saltul uriaş următor - să trimitem astronauţi pe Marte”, a spus el, potrivit News.ro.

Cu ajutorul acestui buget, Bridenstine a mai transmis că va fi creată o campanie sustenabilă de explorare care va combina expertiza celor din Agenţie cu cea a partenerilor comerciali internaţionali.

„Vom începe o nouă eră a zborului în spaţiu prin lansarea de nave americane, cu astronauţi americani, de pe sol american, pentru prima dată din 2011. Space Launch System, nava Orion şi proiectul Gateway vor continua să fie coloana noastră vertebrală în ceea ce priveşte explorarea spaţiului îndepărtat”.

Până în 2028, NASA va întreprinde câteva misiuni de mici dimensiuni, va folosi roboţi, apoi oameni, care să conducă experimente ştiinţifice pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.

Bridenstine a vorbit, legat de acest buget, şi despre o misiune NASA pe Europa, luna lui Jupiter, şi despre lansarea James Webb Space Telescope, şi a spus că va continua planificarea şi dezvoltarea primei misiuni de jur împrejurul planetei Marte, cu Mars Sample Return.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună. Când se va apropia din nou de planeta noastră

Cele mai detaliate imagini ale suprafeței Soarelui au fost realizate de misiunea spațială Solar Orbiter. La ce ajută informațiile

Lasere „alimentate de lumina soarelui” ar putea fi noua sursă de energie în spațiu pentru călătorii pe Lună și pe Marte

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

Partenerii noștri