Expert: Oamenii pot fi infectați de mai multe ori cu COVID-19. De ce ar fi mai bună imunitatea dată de vaccin
Oamenii de știință care lucrează la un vaccin contra coronavirusului în Marea Britanie speră să înceapă studii clinice până la sfârșitul săptămânii viitoare.
Liderul unei echipe care lucrează la potențialul vaccin, profesoara Sarah Gilbert, de la Universitatea Oxford, spune că oamenii de știință cred că este posibil ca un om să fie infectat cu COVID-19 de mai multe ori, potrivit BBC.
Ea a adăugat că o imunitate indusă de vaccin poate dura mai mult decât imunitatea dobândită de cei care au fost deja infectați.
„Din ceea ce știm de la alte coronavirusuri care infectează oamenii, imunitatea nu durează foarte mult. De aceea cred că cineva care a avut COVID-19 poate fi din nou infectat în viitor. Nu știm încă despre ce perioadă vorbim, este posibil să fie vorba de câțiva ani”, spune Gilbert.
Ea a explicat și care este diferența dată de imunitatea dată de un vaccin și cea dobândită în urma unei infectări.
„Coronavirusurile se pricep să nu lase o amintire clară sistemului imunitar, de aceea se reinfectează oamenii”, a spus Gilbert.
Prin intermediul unui vaccin, răspunsul sistemului imunitar ar rămâne alert o perioadă mai lungă de timp, motiv pentru care imunitatea dată de vaccin ar putea dura mai mult decât cea dată de infectare.
Cât de mult? Încă nu se știe, dar Gilbert spune că, pe baza studiilor făcute pe un vaccin pentru un coronavirus asemănător, MERS, sistemul imunitar era încă pregătit la un an după vaccinare.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News