Live

Video Cea mai mare hartă 3D a Universului realizată vreodată a fost publicată de astrofizicieni

Data actualizării: Data publicării:
Captura Foto

Astrofizicieni din lumea întreagă au publicat luni cea mai mare hartă 3D a Universului realizată vreodată, rezultată după analiza a peste patru milioane de galaxii şi quasari, obiecte ultraluminoase ce produc o cantitate colosală de energie, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Această muncă ne oferă pur şi simplu cea mai completă istorie a expansiunii Universului până la această oră”, a subliniat unul dintre cercetători, Will Percival, de la Universitatea din Waterloo, Canada.

Harta, rodul unei colaborări de peste 20 de ani a sute de oameni de ştiinţă din cadrul a circa 30 de instituţii diferite de pe glob, a fost realizat plecând de la cel mai recent sondaj cosmologic al SDSS (Sloan Digital Sky Survey), denumit „The extended Baryon Oscillation Spectroscopic Survey” (eBOSS), cu ajutorul unui telescop situat în New Mexico, Statele Unite.

Harta arată că la un anumit moment expansiunea Universului s-a accelerat, fenomen care a continuat apoi. Această accelerare pare să se datoreze, potrivit cercetătorilor, prezenţei energiei negre, un element invizibil care se integrează teoriei generale a relativităţii formulată de Einstein, dar a cărei origine nu este încă elucidată.

Astrofizicienii ştiu de mai mulţi ani că universul se extinde şi încearcă să măsoare viteza exactă a acestei expansiuni.

Comparând observaţiile făcute de programul eBOSS cu studiile realizate până în prezent pe tema primelor momente ale Universului, cercetătorii au constatat un decalaj între viteze.

Cea recunoscută de comun acord în prezent, denumită „constanta Hubble”, s-a dovedit a fi cu 10% mai lentă decât valoarea calculată, a precizat EPFL, adăugând că nu există, până la această oră, o explicaţie.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cea mai „flămândă” gaură neagră din universul timpuriu, descoperită cu telescopul James Webb. Crește mai rapid decât se credea posibil

O puternică furtună geomagnetică lovește astăzi Pământul. Ce daune poate produce

Astronomii au găsit jeturi de materie care ies dintr-o gaură neagră, lungi de milioane de ani lumină. De ce e importantă studierea lor

Sateliții lui Elon Musk blochează observarea Universului. Astronom: „Trebuie să facem ceva și trebuie să facem asta repede”

Partenerii noștri