Ce este Halla, planeta misterioasă despre care astronomii spun că nu ar trebui să existe
O planetă asemănătoare cu Jupiter aflată la 520 de ani-lumină de Pământ ar putea fi o supraviețuitoare neașteptată a unui eveniment catastrofal suferit de steaua în jurul căreia se învârte, potrivit CNN.
Planeta gazoasă, cunoscută ca „8 Umi b”, a fost numită Halla după ce a fost inițial descoperită de astronomi sud-coreeni în 2015. Halla este cel mai înalt munte din Coreea de Sud și este considerat un loc sacru.
Planeta extrasolară (exoplaneta) orbitează în jurul unei stele gigantice mai mare decât Soarele nostru, numită Baekdu, care se află în constelația Ursa Minor.
Hall se învârte în jurul lui Baekdu la o distanță de două ori mai mică decât cea dintre Pământ și Soare. Halla este considerată un „Jupiter fierbinte”.
Astronomii cred că Halla a supraviețuit cumva după ce steaua sa a trecut printr-o perioadă de tranziție violentă care ar fi trebuit să distrugă toate planetele din apropierea ei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature.
Observațiile au fost făcute cu ajutorul satelitului Transiting Exopanet Survey al NASA, care studiază stelele din apropiere. Echipa a observat că Baekdu își arde rezervele de heliu din miezul ei, întrucât se pare că și-a epuizat deja hidrogenul. Descoperirea le-a indicat astronomilor faptul că steaua a trecut cândva prin faza de stea roșie gigantică.
Consecințe catastrofale pentru planetele înghițite de stele
„Înghițirea de către o stea are în mod normal consecințe catastrofale pentru planetele care orbitează în apropiere”, a explicat Dr. Dan Huber, cercetător de la Universitatea din Sidney și profesor asociat la Institutul de Astronomie al Universității din Hawaii. „Când am realizat că Halla a reușit să supraviețuiască în imediata vecinătate a stelei sale uriașe, a fost o surpriză totală”.
Cercetătorul australian a explicat că odată ce steaua a rămas fără hidrogen, aceasta și-a mărit dimensiunea cu mult peste distanța la care se află orbita planetei Halla. Planeta gazoasă a fost complet înghițită de Baekdu, înainte ca steaua să se micșoreze până la dimensiunea pe care o are astăzi.
Soarele este de așteptat că va ajunge la finalul duratei sale de viață peste 5 miliarde de ani, atunci când se va extins până la o dimensiune de 100 de ori mai mare decât cea pe care o are în acest moment, ceea ce înseamnă că Pământul și alte planete din sistemul nostru solar vor fi distruse până atunci.
În timp ce sistemul nostru solar are o singură stea, multe alte stele din Univers există în sisteme binare. Astronomii cercetează încă felul în care planetele se formează în jurul perechilor de stele și ce soartă pot avea odată ce stelele își schimbă forma.
Din observațiile mai recente a reieșit faptul că orbita aproape perfect circulară a planetei Halla, căreia îi ia 93 de zile pământești ca să se învârtă o dată în jurul stelei, a rămas stabilă pentru mai bine de un deceniu.
„Împreună, aceste observații au confirmat existența [planetei] Halla, ceea ce ne lasă cu întrebarea captivantă despre cum a supraviețuit planeta”, a spus autorul principal al studiului Dr. Marc Hon, astronom și cercetător postdoctoral la Universitatea din Hawaii.
Alte explicații: modelul Star Wars
Astronomii încearcă acum să își dea seama dacă este posibil ca o planetă să reziste unui eveniment stelar cataclismic de acest fel.
Oamenii de știință cred că giganții gazoși precum exoplanetele de tip „Jupiter fierbinte” încep pe o orbită mult mai depărtată de steaua în jurul căreia se învârt, apropiindu-se încetul cu încetul de ea. Dar, s-ar putea ca în cazul planetei Halla, care orbitează în jurul unei stele care evoluează rapid, acest lucru să nu se fi întâmplat.
„Pur și simplu nu credem că Halla ar fi putut să supraviețuiască după ce a fost absorbită de o stea roșie gigantică în expansiune”, a spus Huber.
„Sistemul a fost probabil similar faimoasei planete fictive Tatooine din Star Wars, care orbitează în jurul a două stele”, a spus coautorul studiului Tim Bedding, astronom și profesor la Universitatea din Sidney. „Dacă sistemul Baekdu a fost inițial format din două stele, comasarea lor ar fi putut preveni pe oricare dintre ele să se extindă destul încât să înghită planeta”.
Într-un astfel de scenariu, cele două stele s-ar fi hrănit una din cealaltă, potrivit cercetătorilor.
O altă explicație ar fi ca Halla să fie o planetă destul de tânără născută dintr-un nor de gaz creat de coliziunea catastrofală dintre două stele, ceea ce ar însemna că planeta face parte din a doua generație de planete create în acest sistem.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News