Live

Bacteria care consumă metal a fost descoperită accidental după 100 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Getty Images

Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) au descoperit o bacterie care consumă metal, informează The Independent. Oamenii de știință suspectau existența acestei bacterii de peste 100 de ani, însă ea nu fusese niciodată dovedită. Descoperirea a fost prezentată în revista Nature.

Microbii microscopici au fost descoperiți accidental, în timp ce cercetătorii efectuau o serie de experimente cu mangan - un element chimic găsit des în minerale alături de fier.

Doctorul Jared Leadbetter, profesor de microbiologie la Caltech, a lăsat la înmuiat în chiuveta din biroul lui un borcat de sticlă. Nu s-a întors în birou vreme de câteva luni, lucrând în afara campusului în această perioadă. Când a revenit, borcanul era acoperit cu o substanță închisă la culoare. După numeroase teste, materia neagră s-a dovedit a fi mangan oxidat. Acel compus a fost creat de noua bacterie, provenită cel mai probabil din apa de la robinet.

Oamenii de știință știau că bacteriile și ciupercile pot oxida manganul, însă microbii care puteau puteau folosi această acțiune pentru a crește nu erau cunoscuți.

"Aceasta este prima bacterie despre care s-a aflat că folosește manganul drept sursă de combustibil", a spus Leadbetter. "Un aspect minunat al acestor microbi este că pot metaboliza materiale care nu par expuse la acest proces, precum metalele", a adăugat cercetătorul.

"Există dovezi că rudele acestor creaturi trăiesc în apele subterane, iar o parte din apa potabilă din Pasadena provine din acvifere locale", a mai spus Jared Leadbetter.

Acviferul este o formațiune geologică reprezentată de un strat subteran de roci destul de poros încât să poată stoca apă și suficient de permeabil încât apa să poată circula liber prin el. Apele subterane se regăsesc în golurile scoarței pământului.

Bacteriile pot îndepărta poluanții din apă, printr-un proces numit bioremediere - reducerea cantității de oxid de mangan, iar oamenii de știință pot înțelege acum mai bine chimia acestui fenomen. Totodată, pot înțelege mai bine ciclurile planetei și felul în care metalul a afectat evoluția planetei.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou-născut a murit pe un pat de spital în Cluj: aștepta o operație la inimă, dar a luat o bacterie în timp ce era internat

O bacterie pe care mulţi oameni o poartă în stomac provoacă cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

Ce este Listeria, bacteria care poate provoaca toxiinfecție alimentară pentru mai multe categorii de persoane

Descoperire revoluționară: O bacterie care agravează tumori intestinale, efect invers la alte organe. „Topește” cancerul de cap și gât

Partenerii noștri