Arheologii israelieni au descoperit „vopseaua mov din vremurile biblice”. Cine purta haine cu această culoare
Arheologii israelieni au găsit vopsea mov ce se presupune că datează de pe vremea regelui David. Vopseaua era în acele vremuri asociată cu figurile regale și ar fi fost mai scumpă decât aurul, relatează BBC.
Cercetătorii israelieni spun că este prima bucată de material cu această culoare ce a fost descoperită în regiune, arheologul Naama Sukenik numind-o drept „o foarte captivantă și importantă descoperire”.
Fragmentul a fost descoperit în urma unor săpături la un sit din Timna, la aproximativ 220 de kilometri în sudul Ierusalimului, cunoscut ca „dealul sclavilor”.
„În antichitate, ținutele mov erau asociate nobililor, preoților și, evident, regilor”, a adăugat dr. Sukenik.
„Această nuanță de mov este minunată, iar faptul că nu s-a decolorat, ținând cont și de dificultatea de a produce vopseaua, deoarece se găsește în canități mici în moluște, o face cu atât mai valoroasă. Uneori costa mai mult decât aurul”, a mai spus cercetătorul.
Culoarea mov este menționată în Biblie, inclusiv în îmbrăcămintea purtată de regele David, regele Solomon, dar și de Iisus.
„Imediat ne-a atras atenția culoarea, dar ne-a fost greu să credem că am găsit o nuanță veritabilă dintr-o perioadă atât de îndepărtată”, a completat prof. Erez Ben-Yosef, conducătorul departamentului de Arheologie de la Universitatea din Tel Aviv.
Până acum, culoarea purpuriu a fost găsită în scoici de moluște și fragmente de ceramică, nu și pe materiale țesute. Datarea cu carbon a materialului a arătat că framentul a fost vopsit cu aproximativ o mie de ani înaintea lui Hristos, pe vremea când ar fi domnit regele David, urmat de diul rău, regele Solomon.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News