A fost descoperit un nou semnal misterios venit din spațiu, iar undele radio urmează un model precis
Pentru a doua oară în istorie, astronomii au detectat un model într-un semnal radio misterios venit din spațiu, infomează CNN.
Semnalele radio rapide (FRB) reprezintă emisii de câteva milisecunde de unde radio în spațiu, iar astronomii au reușit să urmărească aceste semnale până în galaxiile de unde provin. Cu toate aceastea, nu au fost detectată sursa acestor semnale.
Semnalele radio individuale se produc o singură dată, apoi nu se mai repetă. Semnalele radio repetitive emit unde radio scurte de mai multe ori. Cercetările anterioare au arătat că atunci când undele radio se repetă, o fac sporadic sau sub forma unui grup.
Toate aceste informații au fost puse sub semnul îndoielii la începutul anului, când astronomii au descoperit că semnalul radio repetitiv FRB 180916.J0158+65 avea un model și se producea la fiecare 16.35 de zile. În decurs de patru zile, semnalul se producea o dată sau de două ori pe oră. Apoi înceta timp de 12 zile.
Acum, cercetătorii au descoperit un model pentru al doilea semnal repetitiv, denumit FRB 121102. În acest caz, undele radio se emit pe o perioadă de 90 de zile, iar apoi urmează o perioadă de pauză de 67 de zile. Acest model se repetă la fiecare 157 de zile. Despre semnalul FRB 121102 se știa că este repetitiv din 2016, însă acum i s-a stabilit un model.
"Până acum, un singur semnal radio repetitiv avea stabilit un model de emisie", spune Kaustubh Rajwade, unul dintre autorii principali ai studiului și cercetător în astronomie la Universitatea din Manchester. "Detectarea unui astfel de semnal ne oferă informații importante despre ce ar putea fi strămoșul semnalelor radio repetitive. Periodicitatea ne spune că obiectul care produce aceste semnale probabil se află pe orbită alături de alt corp ceresc", spune cercetătorul.
Studiul a fost publicat duminică în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
FRB 121102 a fost primul semnal radio repetitiv urmărit până la sursă, într-o galaxie pitică aflată la peste 3 miliarde de ani-lumină de Pământ, în 2017.
Editor web: V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News