Live

CNN: Următoarea misiune pe Lună a Chinei își propune să facă ceva ce nicio altă țară nu a reușit până acum

Data publicării:
China a terminat de construit stația spațială Tiangong anul trecut și a anunțat că plănuiește să devină a doua țară care va trimite astronauți pe Lună până în 2030. Captură foto: Twitter (X)

China plănuiește să fie prima țară care va colecta și aduce înapoi pe Pământ probe de pe fața ascunsă a Lunii, misiunea fiind programată pentru anul următor, informează CNN. Acesta este doar primul pas din planul ambițios al Beijingului de a trimite astronauți pe Lună până la finalul deceniului, urmând ca mai apoi să construiască o stație de cercetare internațională.

Pregătirile pentru următoarea misiune de explorare a Lunii – Chang'e-6 – progresează fără probleme, anunțat săptămâna trecută Stația Spațială Națională a Chinei (CNSA), adăugând că satelitul de telecomunicații care va acompania misiunea va intra în funcțiune în prima parte a anului următor.

CNSA a discutat și despre misiunea Chang'e-8, programată pentru 2028. Cu ocazia Congresului Internațional de Astronautică organizat la Baku, Azerbaidjan, oficialii chinezi au cerut o mai bună colaborare globală în vederea explorării Lunii.

Expediția chineză din 2028 va accepta participarea altor țări și organizații internaționale, potrivit unui document publicat pe site-ul CNSA. Asta înseamnă că Beijingul și partenerii internaționali ar putea colabora pentru lansarea navei spațiale și pentru desfășurarea operațiunilor de pe orbită, pentru interacțiuni între diferitele nave spațiale și pentru explorarea în comun a suprafeței Lunii.

China se așteaptă ca următoarele trei misiuni, programate pentru 2024, 2026 și 2028, să ofere date importante pentru planul de construire a unei stații de cercetare internaționale la polul sud al Lunii până în 2040 – unul dintre cei mai importanți pași prin care Beijingul încearcă să devină o putere spațială majoră.

China a reușit să fie prima țară care trimite un vehicul lunar pe fața ascunsă a Lunii în 2019. Foto: Profimedia Images

Până acum, China a reușit să fie prima țară care trimite un vehicul lunar (rover) pe fața ascunsă a Lunii în 2019, a terminat de construit stația spațială Tiangong anul trecut și a anunțat că plănuiește să devină a doua țară care va trimite astronauți pe Lună până în 2030.

Cu toate că în planurile Beijingului intră și colaborarea internațională, până acum, doar Rusia, Venezuela și Africa de Sud și-au anunțat intenția de a participa la stația lunară de cercetare.

China nu este singura țară care și-a intensificat eforturile de a explora spațiul și Luna: luna trecută, India a lansat nava spațială Chandrayaan-3, devenind doar a patra țară care a reușit să aterizeze o navă spațială pe Lună.

În aceeași săptămână, prima misiune pe Lună a Rusiei din ultimele decenii s-a încheiat prematur când nava Luna 25 s-a prăbușit pe suprafața satelitului natural al Pământului.

SUA a lansat în 2022 primul zbor de testare din programul Artemis, prin care americanii încearcă să trimită din nou astronauți pe Lună începând din 2025 și să construiască o bază de cercetare acolo.

Astronauți chinezi în modulul central al stației spațiale chinezești Tiangong. Foto: Profimedia Images

Ca și în cazul Chinei, SUA își caută parteneri internaționali – peste 20 de țări au semnat Acordurile Artemis pentru „explorarea pașnică a spațiului îndepărtat”. China nu se află printre semnatare.

Fața ascunsă a Lunii, care nu poate fi văzută de pe Pământ, este acoperită cu cratere, dar, spre deosebire de jumătatea care este mereu îndreptată spre planeta noastră, nu este dominată de o mare lunară – câmpii bazaltice formate de scurgeri de lavă antice – o deosebire care îi nedumerește pe oamenii de știință.

Nava spațială Chang'e-6 va transporta echipamente și sateliți ale altor parteneri internaționali, potrivit CNSA. Printre acestea se numără un instrument din Franța pentru detectarea radonului, un detector de ioni negativi al Agenției Spațiale Europene, un dispozitiv laser pentru calibrarea sistemelor radar din Italia și un mini-satelit CubeSat din Pakistan.

China a lansat cinci sonde robotice din 2007 și până în prezent. Ultima misiune, Chang'e-5, a aselenizat în decembrie 2020 și s-a întors cu probe de roci și sol lunar.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri