Live

China a testat cu succes o tehnologie de transmitere pe Pământ a energiei solare captată din spaţiu

Data publicării:
Sistemul tehnologic ar putea permite în viitor transmiterea wireless a energiei solare din spaţiul cosmic pe Pământ. Foto: Xidian University

Cercetătorii chinezi au testat cu succes un model de sistem tehnologic ce ar putea permite în viitor transmiterea wireless a energiei solare din spaţiul cosmic pe Pământ.

Un model de centrală electrică de la Universitatea Xidian, situată în provincia chineză Shaanxi, captează energie solară de la mare distanţă de sol, o transformă în fascicule de microunde şi o transmite prin aer către o staţie de recepţie aflată la sol, unde poate fi convertită în electricitate, relatează agenţia Petra, citată de Agerpres.

În timp ce modelul actual permite trimiterea energiei de la doar 55 de metri distanţă de sol, cercetătorii speră că această tehnologie va putea fi extinsă pentru a furniza energie de la panouri solare amplasate pe orbita Pământului.

Universitatea a precizat, într-un comunicat de presă, că echipa de cercetare din spatele modelului a efectuat recent teste în faţa unui grup de experţi externi, care au verificat succesul sistemului la 5 iunie.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

Partenerii noștri