Live

Video&Foto Cele mai detaliate imagini ale suprafeței Soarelui au fost realizate de misiunea spațială Solar Orbiter. La ce ajută informațiile

Data actualizării: Data publicării:
Suprafața Soarelui, fotografiată în lumină vizibilă Foto ESA

Noile imagini ale Soarelui surprinse de misiunea Solar Orbiter prezintă suprafața vizibilă a stelei noastre la cea mai mare rezoluție de până acum,  dezvăluind pete solare și plasmă. Imaginile ar putea oferi fizicienilor noi indicii care să ajute la dezvăluirea secretelor Soarelui.

Imaginile, realizate la 22 martie 2023 și publicate miercuri, 20 noiembrie 2024, prezintă diferite aspecte dinamice ale Soarelui, inclusiv mișcările câmpului său magnetic și strălucirea coronei solare ultra-încălzite, sau atmosfera exterioară, scrie CNN.

Sonda spațială s-a bazat pe două dintre cele șase instrumente de imagistică ale sale, inclusiv Extreme Ultraviolet Imager, sau EUI, și Polarimetric and Helioseismic Imager, sau PHI, pentru a capta imaginile de la 74 de milioane de kilometri distanță.

Solar Orbiter, o misiune comună a Agenției Spațiale Europene (ESA) și a NASA, lansată în februarie 2020, orbitează Soarele de la o distanță medie de 42 de milioane de kilometri. Misiuni precum Solar Orbiter și Parker Solar Probe de la NASA contribuie la răspunsul la întrebări-cheie despre steaua noastră, cum ar fi ce alimentează fluxul său de particule încărcate numit vânt solar și de ce corona este mult mai fierbinte decât suprafața Soarelui.

Parker Solar Probe este pregătită să realizeze cea mai apropiată apropiere de Soare încercată de o sondă spațială la sfârșitul lunii decembrie, în timp ce Solar Orbiter are sarcina de a realiza cele mai apropiate imagini ale suprafeței solare.

Traiectoria de zbor a sondei Parker Solar Probe o va duce prea aproape de Soare pentru a transporta camere și telescoape, dar Solar Orbiter este echipat cu o serie de instrumente pentru a împărtăși observațiile sale unice asupra Soarelui.

Mai mult, Solar Orbiter și Parker Solar Probe studiază Soarele la distanțe apropiate într-un moment ideal - în timpul vârfului ciclului său anual.

„Câmpul magnetic al Soarelui este esențial pentru înțelegerea naturii dinamice a stelei noastre, de la cea mai mică la cea mai mare scară”, a declarat Daniel Müller, cercetătorul proiectului Solar Orbiter.

„Aceste noi hărți de înaltă rezoluție realizate de instrumentul PHI al Solar Orbiter arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic și a fluxurilor de la suprafața Soarelui. În același timp, ele sunt esențiale pentru a deduce câmpul magnetic din corona solară fierbinte, pe care instrumentul nostru EUI o fotografiază.”

Portrete solare uimitoare

Împreună, noile imagini prezintă straturile variate și complexe ale Soarelui.

Sonda Polarimetric and Helioseismic Imager a realizat imaginea cu cea mai înaltă rezoluție de până acum a suprafeței vizibile a Soarelui, sau fotosfera. Aproape toate radiațiile solare provin din fotosferă, cu temperaturi amețitoare cuprinse între 4.500 și 6.000 de grade Celsius.

Sub stratul fotosferei curge plasmă fierbinte care se deplasează în zona de convecție a Soarelui, similar cu modul în care magma fierbinte se mișcă în mantaua Pământului.

Scopul instrumentului PHI este de a cartografia luminozitatea fotosferei și de a măsura viteza și direcția câmpurilor magnetice ale Soarelui.

Imaginea în lumină vizibilă a fotosferei evidențiază pete solare, care seamănă cu găuri pe suprafața Soarelui. Aceste regiuni întunecate, dintre care unele pot ajunge la dimensiunea Pământului sau chiar mai mari, sunt determinate de câmpurile magnetice puternice și în continuă schimbare ale stelei. Petele, regiuni în care câmpul magnetic al Soarelui străpunge suprafața, sunt mai reci decât împrejurimile lor și emit mai puțină lumină.

O magnetogramă arată direcția de vizibilitate a câmpului magnetic solar, care se grupează în jurul petelor solare. Foto ESA

Instrumentul PHI a permis, de asemenea, oamenilor de știință să realizeze o hartă magnetică, sau magnetogramă, care arată concentrațiile câmpului magnetic al Soarelui în regiunile petelor solare. De obicei, convecția ajută la deplasarea căldurii din interiorul Soarelui către suprafața solară, dar acest proces este perturbat atunci când particulele încărcate sunt forțate să urmeze liniile câmpului magnetic care se grupează în jurul petelor solare.

Oamenii de știință au măsurat, de asemenea, viteza și direcția materialului de pe suprafața Soarelui folosind o hartă a vitezei sau „tahogramă”. Porțiunile albastre indică mișcarea spre Solar Orbiter, în timp ce roșul arată ce se îndepărtează de nava spațială.

Gazul încărcat de pe suprafața Soarelui se mișcă în general în tandem cu modul în care Soarele se rotește pe axa sa, în timp ce plasma este de fapt forțată să iasă în jurul petelor solare.

Între timp, senzorul în ultraviolet extrem observă corona solară pentru a ajuta la determinarea motivului pentru care aceasta este mult mai fierbinte decât fotosfera, atingând 1 milion de grade Celsius. Imaginea ei, realizată de EUI, oferă un cadru instantaneu a ceea ce se întâmplă deasupra fotosferei, iar plasma fierbinte și incandescentă poate fi observată ieșind din regiunile cu pete solare.

Având în vedere apropierea Solar Orbiter de Soare, sonda spațială a trebuit să fie rotită după fiecare imagine pentru a surprinde fiecare parte a feței Soarelui. Ca urmare, fiecare imagine este rezultatul unui mozaic de 25 de imagini individuale.

O „tahogramă” arată viteza și direcția de deplasare a materialului la suprafața Soarelui, albastru marcând materialul care se deplasează spre sonda Solar Orbiter și roșu reprezentând materialul care se îndepărtează de aceasta. Foto: ESA

Mark Miesch, cercetător științific la Centrul de predicție a vremii spațiale al Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, a apreciat că în imagini pot fi observate atât caracteristici la scară mare, cum ar fi magnetismul solar, cât și caracteristici la scară mică pe suprafață. Miesch nu a fost implicat în publicarea imaginilor.

„Cu cât privim mai atent, cu atât vedem mai multe”, a declarat Miesch, care este, de asemenea, cercetător științific la Institutul cooperativ de cercetare în științele mediului de la Universitatea din Colorado. „Pentru a înțelege interacțiunea elaborată dintre mare și mic; dintre câmpurile magnetice întortocheate și fluxurile învolburate, trebuie să privim Soarele în toată splendoarea sa. Aceste imagini de înaltă rezoluție de la Solar Orbiter ne aduc mai aproape de această aspirație ca niciodată.”

O perioadă dinamică pentru Soare

Oamenii de știință de la NOAA, NASA și Grupul internațional de predicție a ciclului solar au anunțat în octombrie că soarele a atins maximul solar, sau vârful de activitate în cadrul ciclului său de 11 ani. La vârful ciclului solar, polii magnetici ai Soarelui se inversează, determinând trecerea de la calm la activitate. Experții urmăresc creșterea activității solare numărând câte pete solare apar pe suprafața stelei și se așteaptă ca Soarele să rămână activ în următorul an.

O imagine de înaltă rezoluție arată Soarele și corona sa în lumină ultravioletă, așa cum au fost observate de Extreme Ultraviolet Imager. Foto: ESA

„Acest anunț nu înseamnă că acesta este vârful de activitate solară pe care îl vom vedea în acest ciclu solar”, a declarat Elsayed Talaat, director de observații meteorologice spațiale la NOAA, în cadrul unei conferințe de presă din octombrie. 

Activitatea solară, inclusiv erupțiile sau ejecțiile de masă coronală, creează vreme spațială care are impact asupra Pământului. Ejecțiile de masă coronală sunt nori mari de gaz ionizat numit plasmă și câmpuri magnetice care erup din atmosfera exterioară a Soarelui. Furtunile solare generate de stea pot afecta rețelele de energie electrică, GPS-ul și aviația, precum și sateliții de pe orbita joasă a Pământului. Activitatea furtunilor provoacă, de asemenea, pene de comunicații radio și prezintă chiar riscuri pentru misiunile spațiale cu echipaj.

Furtunile sunt, de asemenea, responsabile pentru generarea aurorelor care dansează în jurul polilor Pământului, cunoscute sub numele de aurora boreală (în nord) și aurora australă (în sud). Atunci când particulele energizate provenite din ejecțiile de masă coronală ajung în câmpul magnetic al Pământului, acestea interacționează cu gazele din atmosferă pentru a crea lumini de diferite culori pe cer.

La 24 decembrie, Parker Solar Probe se va apropia la 6,2 milioane de kilometri de suprafața solară, mai aproape decât orice alt obiect creat de om. Zborul ar putea ajuta oamenii de știință să studieze originile vremii spațiale direct de la sursă, deoarece sonda se va apropia suficient de mult pentru a naviga prin fuioare de plasmă și erupții solare legate conectate la suprafața stelei.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

Lansare cu succes către ISS a unui experiment ştiinţific dezvoltat integral în România. Ce va analiza dispozitivul în spațiu

Bill Nelson, NASA: Nu am văzut diviziune rasială sau religioasă. Din perspectiva spațiului, toți suntem cetățeni ai planetei Pământ

Înainte și după dezastru. Cum se vede din satelit tragedia din regiunea Valencia

Partenerii noștri