Live

Casa Albă a cerut NASA să stabilească un timp lunar de referinţă. „Un set de ceasuri pe Lună ar putea regla timpul lunar”

Data publicării:
Superluna văzută în Motala, Suedia. Foto: Profimedia

Casa Albă a anunţat marţi că i-a cerut agenţiei spaţiale americane (NASA) să definească un sistem de referinţă al timpului lunar, pentru a răspunde nevoilor generate de misiunile de explorare spaţială, al căror număr a devenit tot mai mare în ultimii ani.

Directorul Oficiului de Politici pentru Ştiinţă şi Tehnologie (OSTP) a cerut NASA să propună un plan, până la sfârşitul anului 2026, pentru a stabili un timp lunar coordonat („Coordinated Lunar Time”).

„În contextul în care NASA, companii private şi agenţii spaţiale din întreaga lume lansează misiuni spre Lună, Marte şi dincolo de acestea, este important să stabilim standarde temporale pentru siguranţă şi precizie”, a declarat directorul OSTP, Steve Welby, într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

El a subliniat că „timpul curge diferit” în funcţie de poziţia noastră în spaţiu.

„Acolo unde gravitaţia este mai puternică, timpul pare să treacă mai încet, cum ar fi în apropierea corpurilor cereşti”, a spus el.

„O definiţie coerentă a timpului adoptată de diferiţii operatori din domeniul spaţiului este esenţială” pentru a putea naviga, a comunica şi a urmări dispozitivele spaţiale cu o mai mare precizie, a adăugat Steve Welby.

Potrivit Casei Albe, obiectivul este acela de a lega Timpul Lunar Coordonat (CLT) de Timpul Universal Coordonat (UTC), care este folosit ca referinţă pe Pământ pentru a seta ceasurile.

„Aşa cum timpul terestru este reglat de un set de ceasuri atomice pe Pământ, un set de ceasuri pe Lună ar putea regla timpul lunar”, precizează comunicatul de presă al OSTP.

Casa Albă i-a cerut agenţiei spaţiale americane să colaboreze cu Departamentele de Stat, Comerţ, Apărare şi Transporturi pentru a îndeplini această misiune.

NASA intenţionează să trimită astronauţi pe Lună începând din anul 2026, cel mai devreme, în cadrul misiunilor Artemis.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună. Când se va apropia din nou de planeta noastră

Lasere „alimentate de lumina soarelui” ar putea fi noua sursă de energie în spațiu pentru călătorii pe Lună și pe Marte

Partenerii noștri