Live

Mașinile cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie nu mai pot fi omologate în România de la 1 ianuarie 2021

Data publicării:
Mașinile cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie nu mai pot fi omologate în România de la 1 ianuarie 2021 Foto: Guliver/GettyImages

Brexitul aduce noi reguli pentru șoferii români. Mașinile cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie NU vor mai putea fi omologate în România. Regatul Unit nu mai face parte din Uniunea Europeană și deci certificatul emis acolo nu mai este valabil. Mașinile cumpărate de la britanici vor primi certificat doar dacă volanul va fi mutat pe partea stângă. Asta implică însă costuri mari, care pot ajunge până la câteva mii de euro.

Șoferii care au înmatricualt deja maşinile aduse din Marea Britanie nu vor trebui să repete procedura. Totuşi, dacă vor face modificări importante înscrise în cartea de identitatea a vehiculului, atunci, pentru a fi omologată maşina, vor trebui să schimbe postul de conducere pe partea stângă.

Cât costă mutarea volanului pe partea stângă

Mulţi şoferi au preferat maşinile din Marea Britanie datorită preţului mai scăzut. Economia pentru o astfel de achiziţie se poate pierde, însă, odată cu noile condiţii care trebuie îndeplinite. Schimbarea postului de conducere poate costa de la 500 la câteva mii de euro, în funcţie de modelul maşinii.

Practic nu rămâne nimic la locul lui. Operațiunea poate presupune inclusiv scoaterea motorului, ca să fie suficient loc, ștergatoarele se modifică complet, se învârt în sens opus, toată zona denumită „peretele de foc” se modifică definitiv.

„Toate modificările aduc un plus de siguranţă prin postul de conducere situat pe partea stângă, dar un plus de risc prin faptul că aceste modificări pot fi făcute necorespunzător. Să fie schimbate conducte de frână, NU prelungite, modificate, făcute ca instalațiile sanitare, e important ca și caseta de direcție să fie amplasată corect, la locul ei”, arată Emil Gâtej, instructor auto.

Ce se întâmplă cu mașinile cu volan pe dreapta aduse din Cipru și Malta

Până acum, 120.000 de maşini cu volan pe dreapta au fost înmatriculate în România. Anual, între 150 şi 200 de şoferi care conduc astfel de vehicule fac accidente de circulaţie.

„Cel mai rău este la depășiri, pentru că nu poți, din partea dreaptă, să vezi ce vine din stânga. Astea-s bune în Anglia, dar la noi ar fi bine să circulăm așa cum se circulă”, spune un șofer.

„Cea mai grea situație este când avem în față noastră un camion, cu semiremorcă, cu spate mat, nu vedem aboslut nimic și atunci nu ai cum să ieși dacă viteza de deplasare a acestuia este redusă din varii motive - e foarte dificil, tendința e să vrei să scapi, să ieși de acolo, ai senzația că ai o mașină, dar cea mai mare problemă este că nu vezi!”, explică instructorul auto Emil Gâtej.

Şoferii care au maşină de UK şi nu au apucat să o înmatriculeze în România au la dispoziţie 90 de zile pentru a intra în legalitate.

Mașinile aduse din Malta sau Cipru, unde se circulă de asemenea pe partea stângă, vor putea fi omologate în continuare în România, fără a fi modificate, pentru că aceste două țări fac parte din Uniunea Europeană.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri