Live

Exclusiv Scandal pe protestul din București. Nicușor Dan: Eu, legături cu doamna Șoșoacă?! Prefectul PSD: A autorizat un protest al senatoarei

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan și Rareș Hopincă

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, și Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, au vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss despre protestul care va avea loc în Piața Constituției din București. Prefectul spune că Nicușor Dan a aprobat cererea pentru un protest politic inițiat de Diana Șoșoacă și recomandă că „de preferat ar fi ca cei care protestează pentru o serie de nevoi reale să nu se amestece cu această acțiune”, în timp ce primarul general se apără și declară că „a avut o cerere care a întrunit condițiile legale și pe care am aprobat-o”, spunând că este „pur politicianism” să fie asociat cu Diana Șoșoacă.

Nicușor Dan: Noi am avut o cerere care a întrunit condițiile legale și pe care am aprobat-o

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Domnule primar, aș vrea să vă întreb în legătură cu acuzațiile care vi se aduc în aceste zile. Am văzut că sunteți cumva contestat pentru faptul că ați aprobat acest protest, mai ales că solicitarea de protest a fost făcută de avocatul Dianei Șoșoacă. Cum răspundeți la aceste acuzații?

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Asta e pur politicianism, faptul că eu aș fi asociat în vreun fel cu Diana Șoșoacă. Noi am avut o cerere care a întrunit condițiile legale și pe care am aprobat-o. Există un drept constituțional la protest, avem un cetățean care a făcut o solicitare de protest. Am fost în situația în care nu am avut, că ăsta este cumva reproșul pe care îl aud în spațiul public, de ce s-a acordat dreptul de protest unei persoane nereprezentative și nu reprezentanților legitimi ai celor care sunt transportatori, fermieri? Nu a existat o cerere similară față de care noi să cântărim care dintre ele este mai îndreptățită. A fost, într-adevăr, cu una sau două zile înainte, a fost cererea sindicatului FORT al transportatorilor. Pe aceea am respins-o din motive de legalitate și, evident, și de oportunitate, pentru că solicitau 15.000 de vehicule grele care să blocheze, adică să nu mai permită traficul prin Piața Victoriei și prin toate bulevardele care intră în Piața Victoriei. Asta ar fi însemnat paralizarea Bucureștiului. În discuția cu sindicatul transportatorilor, am încercat o negociere în care să limităm numărul de vehicule. Dumnealor nu au fost de acord. Ne-am raportat la un protest pe care tot dumnealor l-au făcut în 2017 cu 4.000 de mașini, mașini mici în momentul ăla, în Piața Victoriei și Șoseaua Kiseleff, nu au fost de acord.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Deci ne spuneți că sunt atacuri politice?

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Faptul că eu aș fi asociat cu doamna Șoșoacă, evident că e un pur politicianism și n-are niciun fel de fundament. Noi am dat o decizie administrativă în temeiul legii.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Cum vedeți faptul că cei mai virulenți în atacuri sunt tocmai cei din PNL, partenerii dumneavoastră din Consiliul General, care pe grupurile lor interne și pe paginile publice de pe rețelele sociale atacă Primăria Capitalei și pe dumneavoastră, spunând că veți arunca Bucureștiul în haos și ,sigur, prefectul Capitalei?

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Da. Bun, am intrat în an electoral. Cred că mulți dintre cei care ne ascultă știu să facă diferența între act administrativ și declarație politică. În Consiliul General, în raportul dintre mine și Consiliul General, relația este foarte corectă, cu colegii de la USR, cu colegii de la PNL, de la PMP. Declarațiile politice sunt specifice unui an electoral.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Domnule primar, v-aș întreba și pe dumneavoastră ce i-am întrebat și pe telespectatorii Digi24. Credeți că aceste proteste sunt politizate?

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Întotdeauna politicienii au încercat, sau mare parte, sau o parte a lor, au încercat să apară, să-și lege imaginea de subiectele politice la zi. Deci nu e o noutate.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: O ultimă întrebare, domnule primar general, ce-i răspundeți prefectului Capitalei, care v-a acuzat pe dumneavoastră că ați acționat politicianist?

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Da, eu am dat o decizie administrativă împreună cu ceilalți reprezentanți din Comisia de Ordine Publică, reprezentanții Poliției, ai Jandarmeriei, Poliției Rutiere, ai Poliției Locale. Am luat o decizie administrativă legală. Politicianist este cine mă acuză pe mine că trebuia să cercetez cine e respectivul domn, dacă e partidul lui Cioloș, Cioacă sau nu, că am legături cu Șoșoacă, ăsta e politicianism.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Va fi blocată Capitala de acest protest?

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Nicidecum. Noi am autorizat cam o mie de proteste în acești trei ani, toate cele care au îndeplinit condițiile legale, inclusiv vreo 20, 30 împotriva mea, pe trotuarul de la Cișmigiu. În protocol este o cerere urmată de o discuție în comisie, urmată de semnarea unui protocol între solicitant organizator și reprezentanții autorităților. Și în acest protocol se scriu toate condițiile pentru acest protest autorizat pentru duminică, luni, marți, condițiile sunt că utilajele intră între 6 și 7 printr-un cordon adus de Poliția Rutieră pe Șoseaua Alexandriei, deci la 7 ele sunt deja în parcarea din Piața Constituției și ies din București între orele 10 și 11 seara, la fel cu un cordon pus de Poliția Rutieră. Deci, în afară de aceste două ore, 6, 7, 10, 11 seara, ele stau în parcarea din Piața Constituției. Nu obturează traficul.

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei: În Piața Constituției este un protest politic. De preferat ar fi ca cei care protestează pentru o serie de nevoi reale să nu se amestece cu acest protest

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei: Oricât de spectaculos ar părea, eu vreau să spun din capul locului că nu îl acuz pe primarul general de politicianism.

Ce fac, în schimb, și o s-o fac în aceste zile, este să facem distincția între un protest politic, cum este cel avizat în București, și protestul real al unor categorii socio-profesionale, care nu are nimic în comun cu această politizare.

Deci, repet! Spectaculos, poate știrea zilei, primarul nu este politicianist. Primarul a autorizat un miting al doamnei Șoșoacă. Atât! Nu e nici politicianism, nici nepoliticianism. Vorbim doar despre realități. Și cum am spus, realitatea este să separăm aceste manifestații, una este manifestația politică a unui partid extremist în Piața Constituției, și alt lucru este protestul de la Afumați și din mai multe orașe ale țării, unde pe bună dreptate o serie de fermieri și de transportatori își exprimă necesitățile, nevoile, revendicările, și față de care Guvernul României a manifestat în permanență deschiderea la dialog.

Nu ne așteptăm să existe incidente majore, de altfel instituțiile statului cu atribuții în domeniu s-au ocupat încă de azi, s-a creat comandamentul pentru această acțiune, vreau să spun că este o abordare normală, la toate manifestațiile publice există acest comandament, și la, de exemplu, meciurile de fotbal, și la concerte, și la proteste comandamentul este condus de Jandarmeria București, iar în acest comandament mai sunt prezente Poliția, ISU, Salvarea dacă este nevoie, STB și așa mai departe. Sunt luate toate măsurile organizatorice, astfel încât impactul asupra locuitorilor din zonă, asupra bucureștenilor să fie cât mai mic.

Exprimarea hazardată a unor partide extremiste este o realitate, din păcate. Ce putem noi face, este să separăm protestatarii de bună credință, și să-i protejăm cu forțele de ordine, și la fel, să protejăm și aceste exprimări.

Prin comunicarea publică, am făcut apeluri nenumărate pentru toată lumea ca să comunicăm informațiile corecte. În Piața Constituției este un protest politic. De preferat ar fi ca cei care protestează pentru o serie de nevoi reale să nu se amestece cu acest protest politic. Sigur, este dreptul oricui, iar pentru a păstra lucrurile sub control, și pentru ca acest mesaj politic să nu interfereze cu o serie de necesități reale, de preferat este ca aceste lucruri să nu fie amestecate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri