Românii cu pensii sub 3.000 de lei ar putea cere gratuit adeverințele de venit pentru recalculare
Mai mulţi parlamentari liberali au depus un proiect de lege care prevede ca persoanele ieșite din activitate cu pensii de până la 3.000 lei să beneficieze de gratuitate la emiterea adeverinţelor pentru recalcularea pensiilor, relatează Agerpres.
Propunerea legislativă, iniţiat de 19 parlamentari PNL, completează Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii și este înregistrat în procedură de urgență la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.
Potrivit proiectului, „pensionarii ale căror pensii au cuantumul de până la 3.000 lei pot solicita adeverinţele care dovedesc veniturile lunare brute de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice, contravaloarea obţinerii acestor documente fiind decontată integral de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţia judeţeană din judeţul în care îşi are domiciliul solicitantul”.
„Pensionarii ale căror pensii au cuantumul cuprins între 3.001 lei şi 6.000 lei pot solicita adeverinţele care dovedesc veniturile lunare brute de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice. Contravaloarea obţinerii acestor documente fiind decontată în procent de 50% de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţia judeţeană din judeţul în care îşi are domiciliul solicitantul”, mai prevede proiectul de lege.
„PNL vine din nou în sprijinul pensionarilor: zero taxe pentru emiterea adeverinţelor care garantează pensii mai mari. Senatorii PNL au depus propunerea şi solicită procedură de urgenţă: pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot solicita gratuit adeverinţele care atestă vechimea în muncă. PNL susţine calcularea corectă a pensiilor contributive şi vine în sprijinul pensionarilor cu pensii mici. În perioada 1 septembrie 2024 - 1 martie 2025 se desfăşoară recalcularea pensiilor prin includerea sporurilor nepermanente şi a acordului global. Liberalii au cerut, printr-un proiect înregistrat la Senat, ca pensionarii care au realizat venituri din acordul global şi sporuri nepermanente sau prime să poată obţine adeverinţele care fac dovada muncii lor fără taxe”, a transmis partidul, pe contul de Facebook.
Liderul senatorilor PNL Daniel Fenechiu a solicitat dezbaterea şi aprobarea acestei iniţiative în procedură de urgenţă, astfel încât ambele Camere ale Parlamentului să poată aproba actul normativ cât mai repede, precizează sursa citată.
PNL aminteşte că majoritatea pensionarilor se plâng că firmele care deţin arhivele practică tarife ridicate nejustificat pentru emiterea adeverinţelor, uneori costul acestora ridicându-se pentru câţiva ani la mii de lei.
„Senatorii PNL au depus în procedură parlamentară propunerea legislativă prin care pensionarii pot obţine cu taxe zero aceste adeverinţe de venit de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale”, subliniază sursa citată.
Propunerea legislativă a liberalilor va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News