România va cumpăra alte 150 de blindate Piranha pentru armata română
Ministerul Apărării Naţionale a solicitat Parlamentului aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie a 150 de transportoare blindate pentru trupe Piranha 5. Costul cumpărării acestor blindate este estimat de MApN la 674 milioane de dolari.
Birourile Permanente reunite au decis, vineri, să trimită solicitarea MApN Comisiilor de apărare pentru întocmirea documentaţiei necesare, informează Agerpres.
„Programul de înzestrare are în vedere suplimentarea numărului existent de transportoare pentru trupe, ca urmare a modificării cerinţelor operaţionale ale beneficiarului generate de apariţia începând cu anul 2020 a noului cod NATO de capabilităţi şi a noilor cerinţe minime de capabilităţi ale NATO, care stau la baza operaţionalizării ţintelor de capabilităţi asumate de România în cadrul procesului NATO de planificare a apărării, respectiv realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei Române până în anul 2040. Etapa a II a a programului de înzestrare transportor blindat pentru trupe presupune achiziţia a 150 de transportoare blindate pentru trupe Piranha 5 şi derivate pe şasiu de transportor blindat pentru trupe Piranha 5 şi achiziţia suportului logistic şi a echipamentelor specifice de instruire şi antrenament aferente, pentru completarea dotării structurilor din MApN”, se precizează în scrisoarea transmisă de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, preşedinţilor celor două Camere al Parlamentului.
Potrivit sursei citate, achiziţia pentru care se solicită aprobarea Parlamentului României se va realiza pe baza unei proceduri specifice în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, urmând a fi iniţiată şi derulată în funcţie de posibilităţile de finanţare/bugetare.
Costurile, pentru care se estimează un plafon financiar de 674 milioane de dolari, sunt calculate pe baza datelor de fundamentare disponibile la acest moment, actualizate în condiţiile OUG 126/2022, preţurile reale putând varia funcţie de condiţiile economice existente la momentul semnării contractului de achiziţie, menţionează MApN.
De asemenea, în document se precizează că producţia transportoarelor blindate pentru trupe Piranha 5 va fi realizată în România în condiţii similare cu cele specificate în Memorandumul semnat la nivelul Guvernului, înregistrat cu numărul 20/25897 din 17.12.2021 la Ministerul Economiei, respectiv a Memorandumului de înţelegere între CN ROMARM SA - filiala Societatea Uzina Mecanică Bucureşti SA şi General Dynamics European Land System-Mowag GmbH, având ca obiect stabilirea termenilor şi condiţiilor asocierii pentru integrarea şi producerea de transportoare blindate Piranha 5 contractare de Armata României, precum şi realizarea capacităţilor de producţie şi mentenanţă pe teritoriul României.
Primele 36 de blindate Piranha 5 au intrat în dotarea armatei române în octombrie 2020. România a cumpărat pentru Forțele Terestre 227 de transportoare blindate Piranha 5, produse de firma americană General Dynamics European Land Systems (GDELS) - Mowag. Valoarea totală contractului este de aproximativ 868 milioane de euro.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News