Live

Rareș Bogdan anunță că PNL nu iese de la guvernare: „Nu părăsim corabia. Suntem un partid responsabil”

Data publicării:
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării. FOTO: Inquam Photos / George Calin

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. El a mai declarat că rezultatele la alegeri arată că românii au votat în cunoştinţă de cauză, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în urmă cu un an PNL fiind cotat la 14%. 

„Suntem un partid responsabil. Nu o să facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România. Am luptat ca România să rămână stabilă, ca România să ajungă la absorbţie de bani europeni de peste 90%. Deci PNL nu pleacă de la guvernare. Ca să fie extrem de clar acest lucru pentru toată lumea. PNL nu părăseşte corabia guvernării şi Partidul Naţional Liberal sigur că analizează, alături de liderii noştri din ţară, analizăm fiecare situaţie în parte şi acolo unde am pierdut şi acolo unde am câştigat”, a declarat Rareş Bogdan, întrebat despre o posibilă ieşire a partidului din coaliţia de guvernare, luni, la sediul formaţiunii din Aleea Modrogan.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultatele la alegeri arată că românii au votat în cunoştinţă de cauză, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în urmă cu un an PNL fiind cotat la 14%.

„PNL are peste 13.000 de consilieri locali, peste 500 de consilieri judeţeni”, a mai precizat el. Acesta a mai spus că este făcută renumărarea voturilor la Bistriţa, acolo unde PNL părea că a pierdut primăria la cinci voturi, „dar existau câteva secţii suspecte cu voturi anulate, aşa că am cerut renumărarea voturilor”. Bogdan a adăugat că partidul a cerut renumărarea şi la Vrancea, unde scorul este de sub 0,26% în favoarea PSD.

„Le mulţumesc tuturor peste 2,3 milioane de români care au acordat încrederea lor PNL şi mai ales echipei PNL, celor 280.000 de membrii şi activişti care au făcut o campanie excepţională. Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% la vot politic, o chestiune care ne onorează şi, în acelaşi timp, ne obligă pentru ceea ce va urma în următoarea perioadă a acestui an electoral. Sigur că pentru noi, care în urmă cu un an de zile eram cotaţi la 14 procente, dublarea procentului electoral la votul politic ne demonstrează că românii au ales în bună cunoştinţă de cauză, corect şi în funcţie de realizările noastre atât la centru, cât şi în teritoriu, în comunele şi judeţele conduse de liberali. PNL are peste 13.000 de consilieri locali, peste 500 de consilieri judeţeni. PNL a recâştigat fiefurile din Sectorul 1, Bucureşti, şi îl felicit pe George Tuţă, a recâştigat Braşovul, prin George Scripcaru, la o diferenţă de peste 4.000 de voturi, şi merită felicitată echipa de la Braşov, Adrian Veştea, George Scripcaru. De asemenea, am intrat în inima zonei roşii a României şi am câştigat, prin Mario De Mezzo, oraşul Slatina, cu un vot copleşitor. De asemenea, în urmă cu foarte puţin timp, s-a încheiat numărătoarea paralelă şi am câştigat Botoşaniul. La Botoşani, Iftime a câştigat la 241 de voturi preşedinţia Consiliului Judeţean”, a afirmat Rareş Bogdan, luni la sediul partidului din Modrogan.

Rareș Bogdan a anunţat judeţele şi oraşele în care a câştigat PNL

El a mai anunţat judeţele şi oraşele în care a câştigat PNL.

„La Iaşi PNL rămâne cea mai importantă forţă politică din Capitala Moldovei şi ieşenii îşi reafirmă sprijinul pentru Chirica şi Alexe. La Oradea şi Bihor am câştigat. La Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu câştigă iar preşedinţia judeţului. La Alba câştigă ambii. Am câştigat nu mai puţin de 8 din 11 oraşe ale judeţului Alba. La Cluj preşedinţia CJ e câştigată de Alin Tişe, de asemenea Emil Boc câştigă cel de-al şaselea mandat la Cluj Napoca. La Arad am câştigat preşedinţia CJ. La Ilfov, Hubert Thuma e câştigător detaşat al alegerilor locale. La Giurgiu scor de peste 60% al PNL, am câştigat atât primăria, cât şi preşedinţia CJ. La Constanţa am câştigat preşedinţia CJ, şi Vergil Chiţac câştigă iar Primăria. La Braşov, Adrian Veştea şi George Scripcaru. La Sibiu, Daniela Câmpean câştigă”, a adăugat Bogdan.

De asemenea, Rareş Bogdan a anunţat că liberalii au câştigat opt mandate sigure de europarlamentar, poate chiar nouă, după ce va fi făcută redistribuirea, iar acest al nouălea mandat să fie al lui Alexandru Muraru.

„Deci Partidul Naţional Liberal obţine, de asemenea, pe scorul politic pentru Parlamentul European, opt mandate sigure, iar în acest moment la numărarea finală a voturilor este posibil să luăm, la redistribuire, în funcţie de jocul rezultatului pe independenţi şi pe S.O.S., şi UDMR, şi al nouălea mandat, pentru Alexandru Muraru, pentru Bruxelles şi Strasbourg. Ca o chestiune importantă pentru România şi pentru PNL, familia politică din care face parte PNL, EPP, câştigă în forţă alegerile europarlamentare la nivelul celor 27 de state din Europa, cu 191 de mandate din totalul de 720, fiind forţa politică care obţine cel mai mare scor, la peste 55 de mandate de grupul socialiştilor europeni, cu 135, la peste 100 de mandate în plus faţă de gruparea Renew a domnului Macron şi, la mare distanţă, de trei ori mai mult decât gruparea doamnei Meloni, de asemenea, a doamnei Le Pen, Bardella, adică ID şi ECR”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.

El a transmis felicitări românilor pentru „pentru mesajul de forţă pe care l-au dat împotriva extremismului”.

„Vreau să îi felicit pe români pentru mesajul de forţă pe care l-au dat împotriva extremismului. Extremiştii în România nu au trecere, iar la Bruxelles, la Washington, la Tel Aviv, la Londra, la Paris, la Roma, acest semnal va fi reiterat, va fi întărit de către reprezentanţii PNL, reprezentanţii României, pentru că în nu mai puţin de 11 state europene extremiştii au avut scoruri substanţiale sau au ieşit pe locurile 2 în alegeri – Franţa, Italia, Ungaria, Belgia, Austria, Slovacia, locul 2 în Germania, Polonia, Slovenia”, a conchis Bogdan.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Elena Lasconi, despre principiile agreate de PSD, PNL, UDMR și minorități: Nu am primit răspuns despre cum arată bugetul pe 2025

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Ce au agreat PSD, PNL, UDMR și minoritățile după discuțiile de la Guvern. USR nu este menționat în comunicat

Partenerii noștri