Live

Poliţiştii din Sălaj au tras zeci de focuri de armă pentru a opri un şofer beat și fără permis. Un pasager a fost rănit de gloanțe

Data publicării:
Poliţiştii din Sălaj au tras zeci de focuri de armă pentru a opri un şofer băut și fără permis. Foto: Facebook/Europol

Poliţiştii din Sălaj au tras zeci de focuri de armă pentru a opri un şofer care conducea haotic o maşină cu numere de înmatriculare false, fiind băut şi fără a deţine permis de conducere, informează Sindicatul Europol.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a sindicatului, incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă şi s-a soldat cu rănirea unuia dintre pasagerii maşinii în urma focurilor de armă trase de Poliţie.

"În cursul acestei nopţi, după ce poliţiştii au primit un apel prin 112 în care se reclama faptul că un autoturism circula haotic de pe o bandă pe alta pe un bulevard din Zalău, toate echipajele s-au mobilizat pentru identificarea şoferului. La scurt timp, autoturismul a fost reperat de un echipaj de ordine publică, iar la semnalele poliţiştilor şoferul a accelerat, şi-a continuat drumul, chiar cu riscul de a-i lovi pe poliţişti. Imediat după, un alt echipaj rutier a format un baraj în încercarea de a-l opri. Şi de această dată, unul dintre poliţişti a fost nevoit să sară în scuar pentru a nu fi luat pe capotă. Din acest moment, şi după ce deja exista confirmarea că autoturismul are aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare false, au fost anunţate şi echipajele din judeţ pentru a oferi sprijin", au scris sâmbătă poliţiştii de la Europol.

Potrivit acestora urmărirea a continuat zeci de kilometri prin localităţile din judeţ, cu foarte multe momente critice, în care şoferul fugar ce rula cu viteză a fost foarte aproape să provoace mai multe accidente grave.

"În tentativele disperate de a-l opri, unul dintre echipaje a încercat să depăşească autoturismul şi să îl determine să oprească în siguranţă, dar şoferul fugar a virat de mai multe ori stânga, pentru a scoate autospeciala de poliţie în afara carosabilului. În final, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi au tras peste 25 de cartuşe în aer pentru a-l soma să oprească, iar apoi, văzând că îşi continuă goana periculoasă, ultimele cartuşe le-au tras spre roţile autoturismului, fără ca şoferul să dea semne că se conformează", afirmă reprezentanţii Europol.

Şoferul urmărit a ieşit în cele din urmă de pe carosabil şi a intrat într-o pădure, pe un drum foarte accidentat. Deşi pe moment i s-a pierdut urma, poliţiştii au găsit autoturismul abandonat şi l-au identificat la scurt timp şi pe şofer.

"Motivul acestei goane dramatice l-a reprezentant alcoolemia de 0,83 mg/alcool în aerul expirat, faptul că nu deţinea permis de conducere, că a condus un autoturism neînmatriculat şi că a condus un autoturism cu numere false. Pe parcursul urmăririi însă, pentru faptul că şi-a expus cei doi prieteni, care erau pe bancheta din spate, riscului de a fi împuşcaţi s-a reţinut şi infracţiunea de tentativă la omor. Iar pentru că a încercat să îi ia pe capotă pe poliţiştii care i-au efectuat semnalele de oprire, se impune şi reţinerea infracţiunii de ultraj", se mai arată în postarea Europol.

Sursa citată menţionează că, în timpul urmăririi, unul dintre pasagerii maşinii conduse de şoferul fugar a fost rănit de un glonţ.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmărire ca în filme pe străzile din Constanța: un șofer beat și cu mașina neînmatriculată a încercat să fugă de polițiști

1.200 de porci de la o fermă din Sălaj vor fi sacrificați din cauza pestei porcine africane

Urmărire cu focuri de armă într-o pădure din Mehedinți: pădurar bătut de un hoț de lemne

Un șofer de TIR beat a încercat să scape de dosar penal cu mită. Cât a oferit polițiștilor

Partenerii noștri