Penurie de medicamente pentru pacienţii cronici. Director ARPIM: Spitalele nu au bani să le cumpere
Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a atras atenţia că România se confruntă cu o adevărată criză a medicamentelor pentru pacienţii cronici din spitale, în condiţiile în care unităţile medicale nu au bani să le cumpere.
„Din păcate situaţia aceasta am mai trăit-o cu foarte mulţi ani în urmă, pe timpul primei crize financiare, în perioada 2008-2010 când din cauza întârzierilor la plată şi din cauza întârzierilor privind fianţarea spitalelor s-au produs disfuncţionalităţi absolut asemănătoare cu cele de astăzi. De mai bine de 10 ani nu am mai avut asemenea situaţii, dar, din păcate, văd că ele revin”, a declarat Dan Zaharescu, miercuri seară, la Medika TV, potrivit News.ro.
Spitalele nu au mai făcut achiziţii de medicamente de câteva luni bune.
„Pe de-o parte sunt întârzierile la plată pentru medicamente în farmacii. Deja s-a depăşit cu mult perioada de 120 de zile care să zicem că ar fi fost perioada maximă care ar fi putut fi acceptată ca întârziere la plăţi. Pe de altă parte, avem nişte blocaje la nivelul spitalelor care nu au mai făcut achiziţii de câteva luni bune, deoarece nu au primit filele de buget. Cu toţii ştim că procedurile de achiziţie în spitale sunt laborioase, durează destul de mult. Dacă spitalele nu au avut bani, nu au putut să completeze. Şi sunt categorii variate de pacienţi cu boli cronice care sunt afectaţi de această situaţie, din păcate”, a spus Zaharescu.
Întrebat cum vede viitorul apropiat, Zaharescu a răspuns că medicamente sunt pe piaţă, dar nu pot ajunge la pacienţi din cauza lipsei de finanţare.
„Medicamentele sunt în depozite, sunt pe piaţă, dar ele nu pot să ajungă la pacienţi din lipsa acestei finanţări. S-a încercat o deblocare a situaţiei la sfârşitul lunii septembrie, ne-am pus mari speranţe că lucrurile se vor pune în mişcare cu această ocazie, dar din păcate fără o rectificare bugetară care, în mod normal, ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul lunii august, din cauza situaţiei economice cu care se confruntă România şi datorită faptului că bugetul naţional trebuie să fie cumva echilibrat, s-a produs această întârziere în rectificarea bugetului naţional şi fără o rectificare nu se poate ieşi din acest blocaj. E vorba că spitalele nu au linii de finanţare ca să organizeze licitaţii ca să cumpere medicamentele”, a precizat Dan Zaharescu.
Întrebat de asemenea, dacă aceste medicamente ar putea fi trimise în alte ţări care au bani să le plătească, Zaharescu a exclus această idee.
„Nu, nu se pune această problemă, nicidecum. Situaţia este sub control din acest punct de vedere, medicamentele sunt pentru pacienţii români, dar atâta vreme cât procedurile administrative nu pot fi îndeplinite din cauza acestui blocaj financiar nu se poate avansa. La nivelul farmaciilor sunt asigurate liniile de aprovizionare cu medicamente, dar la nivelul spitalelor, situaţia este din ce în ce mai complicată”, a adăugat Dan Zaharescu, el afirmând totodată că rectificarea bugetară nu se poate face până când soluţiile economice asumate de Guvern nu vor fi adoptate şi a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla abia în luna noiembrie.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News