O fată de 15 ani din Brașov a murit după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
O adolescentă de 15 ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Incidentul a avut loc la ora 2:00 dimineaţa, iar echipajele medicale trimise de urgenţă la faţa locului nu au putut decât să constate decesul.
„La data de 07 aprilie a.c., în jurul orei 02.00 dimineaţa, Poliţia Braşov a fost sesizată printr-un apel de urgenţă, în care era semnalat faptul că o persoană s-ar afla în stare de inconştienţă, în faţa unui imobil, din municipiul Braşov. La faţa locului s-au deplasat echipe de intervenţie, care au efectuat cercetări, în urma cărora s-a stabilit că, de la etajul cu nr. 8 al unui bloc, situat în municipiul Braşov, o persoană, de gen feminin, în vârstă de 15 ani, s-ar fi precipitat”; informează oficialii Poliţiei Braşov.
Medicii care au intervenit au încercat să o salveze pe fată, însă leziunile produse în urma impactului cu solul au fost extrem de grave, în cele din urmă fiind declarat decesul, scrie News.ro.
În urma incidentului, poliţiştii au deschis un dosar penal şi urmează a se continua cercetările pentru a lămuri toate aspectele şi circumstanţele care au dus la producerea decesului adolescentei.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News