Live

O doctoriță din Oradea, acuzată că a luat mită de 272 de ori, a scăpat nepedepsită. Dosarul ei s-a prescris

Data actualizării: Data publicării:
Erau zile în care peste 20 de pacienți lăsau în cabinetul doctoriței plicul cu "atenții", între 50 și 400 de lei/persoană. Credit foto: Guliver/Getty Images

Răsturnare de situație în procesul unei doctorițe din Bihor, acuzată că a luat mită de 272 de ori. Femeia ar fi primit plicuri cu "atenții" cuprinse între 50 și 400 de lei/pacient, doar ca să-și facă treaba în cadrul Casei de Pensii Bihor. După ce, în primă instanță, Tribunalul Bihor o condamnase la 3 ani de închisoare cu suspendare și plata a 35.000 de lei, Curtea de Apel Oradea a dispus, marți, încetarea procesului penal, ca urmare a intervenției prescrierii răspunderii penale, scrie Bihon.ro.

Femeia se numără printre cei cinci medici de la Serviciul de Expertiză Medicală din cadrul Casei de Pensii Bihor cercetați penal, pentru că ar fi luat șpagă de la pacienți.

Doctorița este acuzată că, în nicio lună (18 mai 2015 - 15 iunie 2015), ar fi primit bani, produse alimentare, alcoolice și cosmetice de la 272 de persoane. În total, aproape 29.000 de lei, 900 de euro și 10.000 de forinți, scrie sursa citată. Erau zile în care peste 20 de pacienți lăsau în cabinetul doctoriței plicul cu "atenții", între 50 și 400 de lei/persoană, se arată în hotărârea primei instanțe, publicată pe portalul Rejust.

"Nu am cerut niciodată bani sau bunuri și, inițial, am refuzat banii și bunurile ce mi s-au oferit, dar am acceptat ulterior, la insistențele pacienților”, a declarat doctorița în fața anchetatorilor.

Din cei aproape 200 de pacienți audiați de prima instanță, mulți au declarat că au dat "plicul" de teamă că altfel nu-și vor primi drepturile, scrie sursa citată.

Pe 29 mai 2023, Tribunalul Bihor a condamnat-o pe femeie la 3 ani de închisoare cu suspendare și plata a 35.000 de lei (20.000 de lei amendă penală, respectiv 15.000 de lei - valoarea cheltuielilor). Totodată, medicului i-a fost interzis să-și mai practice meseria pe parcursul a 3 ani. În urma deciziei de marți a Curții de Apel Oradea de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenției prescrierii răspunderii penale, doctorița a scăpat de dosarul penal și de pedepsele aplicate de prima instanță.

În urma investigației din 2015, care a cuprins inclusiv monitorizări audio-video timp de o lună și mai multe percheziții, cinci medici și asistentele lor au fost acuzați de corupție. Procesul care îl vizează pe șeful Serviciului de Expertiză Medicală Bihor de la acea vreme a fost mutat la Satu Mare, unde Tribunalul a dat termen în pronunțare pe 12 octombrie, anunță jurnaliștii de la Bihon.ro.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Al doilea bogătaș al Indiei, inculpat în SUA pentru fraudă și o mită de 250 de milioane de dolari

Un șofer de TIR beat a încercat să scape de dosar penal cu mită. Cât a oferit polițiștilor

Partenerii noștri